Uniunea Europeană pregătește cel mai mare buget din istoria sa. Pachetul financiar propus de Comisia Europeană pentru perioada 2028-2034 se ridică la aproximativ 1,8 – 2 trilioane de euro. La prima vedere, suma pare impresionantă.
Banii reali sunt mult mai puțini
Cifrele din spatele anunțurilor oficiale arată o cu totul altă realitate.
După scăderea sumelor necesare pentru rambursarea datoriilor acumulate în pandemie prin programul NextGenerationEU, puterea reală de cheltuire scade la aproximativ 1,15% din venitul național brut al UE. Asta înseamnă un nivel abia peste cadrul actual. Și totuși, blocul comunitar trebuie să finanțeze acum domenii critice: apărarea, competitivitatea industrială, tranziția climatică, extinderea și sprijinul pentru Ucraina.
„Nu este un buget potrivit pentru uniunea pe care o avem astăzi”, a declarat Eulàlia Rubio, cercetător principal la Institutul Jacques Delors. „Este un buget care ar funcționa foarte bine pentru o uniune mai unificată, cu un sentiment mai puternic de unitate politică. Noi nu avem asta”, a adăugat ea.
Într-o analiză publicată recent de Euronews, experții atrag atenția că noul Cadru Financiar Multianual (MFF pentru perioada 2028-2034) are nevoie de modificări profunde. Bugetul „are nevoie de o regândire fundamentală și cred că mă aliniez cu Comisia în această privință. Aveam nevoie să punem totul pe masă și să remodelăm sau să regândim modul în care folosim banii UE”, a precizat Rubio, reflectând poziția think tank-urilor, a Curții de Conturi Europene și a Parlamentului European.
Reforma care schimbă regulile jocului
Piesa centrală a reformei propuse de Comisie este fuziunea fondurilor de coeziune, agricultură și dezvoltare regională într-un singur Plan Național și Regional de Parteneriat pentru fiecare stat membru. Susținătorii spun că măsura simplifică un sistem complex. Criticii avertizează că decizia „naționalizează” fondurile UE. Guvernele ar primi astfel libertatea de a redirecționa banii dinspre regiunile sărace sau proiectele climatice, slăbind controlul parlamentar.
Ce înseamnă această schimbare concret pentru un stat ca România, dependent masiv de banii europeni? Dacă regulile se relaxează, fondurile destinate fermierilor sau infrastructurii din județele mai puțin dezvoltate ar putea fi mutate de guvern spre alte priorități politice interne, o perspectivă care îngrijorează direct administrațiile locale.
Curtea de Conturi Europeană a semnalat deja „riscuri multiple pentru buna gestiune financiară”, avertizând că dependența de sistemele naționale de control, care au slăbiciuni cunoscute, ar putea submina transparența și responsabilitatea.
Pentru Eulàlia Rubio, problema este legată direct de modul în care sunt planificați și cheltuiți banii. „Trebuie să ne asigurăm că proiectele selectate sunt cele mai bune, cele care ajută cel mai mult la atingerea priorităților UE”, a declarat ea. „Schimbarea a devenit norma. Deci, avem nevoie de mai multă flexibilitate și trebuie să schimbăm modul de a-i trage la răspundere pe factorii de decizie politică pentru această flexibilitate.”
Noile taxe și blocajul politic
Pentru a reduce presiunea pe contribuțiile naționale, Comisia a propus cinci noi surse de venituri: taxe pe comercializarea emisiilor, importurile de carbon, deșeurile electronice, tutun și companiile mari.
Dar economiștii sunt sceptici. Zsolt Darvas, economist și cercetător principal la Bruegel, avertizează împotriva optimismului exagerat. „Mulți oameni cred că astfel de noi resurse proprii ar genera niște venituri noi la bugetul UE fără o povară asupra bugetelor naționale”, a explicat el. „Mă tem că acest lucru nu este corect.”
Patru din cele cinci fluxuri propuse ar reprezenta doar o redistribuire a banilor care trec deja prin trezoreriile naționale, fără să creeze un spațiu fiscal cu adevărat nou. Darvas consideră taxa aplicată companiilor (bazată pe cifra de afaceri) drept „cea mai proastă dintre cele cinci propuneri”, deoarece ar lovi disproporționat sectoarele cu marje mici de profit, precum retailul. În schimb, Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon are cele mai mari șanse de aprobare.
Numai că fragilitatea politică este reală. Toate cele cinci propuneri necesită unanimitate și ratificare națională. Orice stat membru le poate bloca.
Negocieri dure între statele membre
Parlamentul European cere aproximativ 200 de miliarde de euro în plus. Eurodeputații susțin că acesta este minimul necesar pentru a proteja coeziunea și agricultura, finanțând în același timp apărarea și competitivitatea.
Blocul statelor „frugale”, format din Germania, Țările de Jos, Austria, Finlanda și Suedia, insistă că bugetul este deja excesiv. Aceste țări resping atât noile taxe europene, cât și împrumuturile comune. Până la urmă, securitatea și apărarea au reconfigurat unele alianțe. Danemarca susține acum creșterea cheltuielilor dacă banii merg spre apărare, iar țările baltice au adoptat o poziție similară.
„Unele lucruri au remodelat liniile”, a declarat Rubio, „dar diviziunea fundamentală este încă între contribuabilii neți și beneficiarii neți.”
Cum arată bugetul ideal
Experții sunt de acord asupra direcției: un pachet mai mare de cel puțin 1,3-1,4% din venitul național brut, praguri obligatorii pentru cheltuielile climatice și de coeziune, resurse proprii reale la nivelul UE și rezerve de criză care să poată fi activate prin majoritate calificată, nu prin unanimitate.
Zsolt Darvas a subliniat principiul de bază: „Această sumă relativ mică de bani ar trebui folosită în primul rând pentru a servi proiectelor europene majore”. El se referă la infrastructură, cercetare, competitivitate și climă, nu la domenii unde guvernele naționale au deja o capacitate amplă de a acționa.
Viziunea Eulàliei Rubio este un buget „mult mai mare, mai puțin prealocat, cu capacitate de a sprijini investițiile pe termen lung și mai mult accent pe performanță.” Dar ea menționează și un obstacol major. „Acest lucru presupune priorități foarte clare, un consens puternic și încredere la nivelul UE pentru a traduce aceste priorități în cheltuieli. Îngrijorarea mea este că nu avem asta astăzi”, a concluzionat cercetătoarea.
Să fim serioși, negocierile abia încep. Următoarea etapă procedurală implică discuții detaliate în Consiliul Uniunii Europene, unde cele 27 de state membre trebuie să ajungă la un acord unanim înainte de finalul anului viitor.
