Munții Retezat au fost ultimul sanctuar din Carpați pentru zăgan, impunătorul vultur bărbos care stăpânea cândva cele mai înalte creste ale Europei. Aici, pe 20 ianuarie 1933, a fost zărit ultimul exemplar din România, încheind o istorie de secole. Povestea sa, a „spărgătorului de oase”, este una despre adaptare extremă și, din păcate, despre o dispariție cauzată de teama și ignoranța oamenilor.
„Spărgătorul de oase”, o dietă unică în lume
Ce face, de fapt, zăganul atât de special? Ei bine, dieta sa este unică pe planetă. Nu vânează, nu fură prada altora, ci pur și simplu așteaptă. Așteaptă ca toți ceilalți prădători să-și termine festinul, lăsând în urmă doar oasele. Iar pentru el, atunci începe adevăratul ospăț.
Gerardo Báguena, vicepreședinte al Fundației pentru Conservarea Vulturului Bărbos, explică acest comportament ieșit din comun:
„Vulturul bărbos este singura specie cunoscută din lume care se hrănește exclusiv cu oase. Din acest motiv, trebuie să zboare între nouă și unsprezece ore pe zi pentru a ajunge la cele 350-400 de kilograme de oase de care are nevoie anual pentru a supraviețui și pentru a crește un singur pui”.
Și nu e vorba de orice oase. Preferă oasele mari, de până la 25 de centimetri lungime. Dacă sunt prea mari, le ridică în zbor la înălțimi de 20 până la 70 de metri și le lasă să cadă pe stânci pentru a le sparge. O tehnică ce i-a adus și porecla de „spărgător de oase”. Dieta sa este compusă în proporție de 70% din oase, 25% din țesuturi moi și 5% din piele.
„Vulturii bărbosi așteaptă ca vulturii să mănânce, să sfâșie cadavrele și apoi consumă oasele rămase, recuperând proteinele din ele. De obicei, mănâncă oasele membrelor, care sunt cele mai ușor de digerat. În numai 6-7 ore, un os de pulpă de miel de 30 de centimetri poate fi absorbit și dizolvat”, adaugă Báguena.
De la legenda lui Eschil la prigoana din Carpați
Faima sa de pasăre care aruncă obiecte de la înălțime a dat naștere și unor legende. Cea mai cunoscută este moartea poetului antic Eschil, care ar fi fost ucis de o broască țestoasă scăpată de un zăgan peste capul său chel, confundat cu o piatră. Pe piatra sa funerară a stat scris: „Am murit lovit în frunte de ceea ce a scăpat un vultur din gheare”.
E drept că, vreme îndelungată, oamenii i-au privit cu teamă. V-ați gândit vreodată cum o imagine falsă poate distruge o specie întreagă? Imaginea unei păsări sângeroase, care răpea copii și ucidea vite, a contribuit direct la exterminarea zăganilor din multe zone ale Europei.
Lucrurile nu stăteau diferit nici în Carpați. Un studiu al ornitologilor Márton A. Kelemen, Attila D. Sándor și Annette Mertens arată că „specia era deja rară și localizată la mijlocul secolului al XIX-lea, când ornitologii avertizau că otrăvirea, prigoana directă și vânătoarea excesivă de trofee îi pot afecta grav statutul în Carpați. Erau cunoscute trei locuri tradiționale de cuibărire: Munții Bucegi/Făgăraș, grupul Retezat-Parâng și grupul Domogled-Cerna”.
Prințul Rudolf, fascinat de vulturii Retezatului
Și totuși, faima acestor păsări maiestuoase a atras și admiratori de seamă. În 1882, chiar prințul Rudolf al Austro-Ungariei (un pasionat ornitolog) a venit într-o expediție în Retezat special pentru a-i observa. A așezat o carcasă de animal ca momeală, dar norocul nu i-a surâs imediat.
„Când am coborât la câmpie din cele mai înalte regiuni ale Retezatului, pentru o singură zi, am avut puțin timp să vizitez locul de momeală și am petrecut doar două ore acolo, așteptând în zadar apariția păsărilor de pradă. Tocmai când am părăsit locul, la numai câteva sute de metri de stârv, un vultur grifon foarte mare (Vultur fulvus) a zburat peste capul nostru”, scria prințul în jurnalul său.
Numai că răbdarea i-a fost, până la urmă, răsplătită. Lângă lacul glaciar Zănoaga, a avut parte de întâlnirea mult așteptată. „Am observat primul vultur bărbos (zăgan) printre înălțimile pustii din apropierea lacului Zănoaga, când pasărea impunătoare s-a îndreptat ușor către noi și i-am putut vedea perfect barba neagră, zburlită, și penajul galben-portocaliu, semnul unei vârste înaintate”, nota Rudolf în volumul „Note despre sport și ornitologie”.
Cronica unei dispariții anunțate
Fascinația prințului contrasta puternic cu soarta speciei. Declinul era deja în plină desfășurare. Potrivit cercetării „Vulturi în România, trecutul și prezentul lor”, specia a dispărut din zona Domogled-Cerna după 1878. În Făgăraș, ultimul cuib a fost găsit în 1887, iar în Bucegi în 1886. În Parâng, deși ultimul cuib a fost văzut în 1873, au mai existat observații până în 1910.
Retezatul a fost ultimul bastion.
Alexandru Borza, fondatorul Parcului Național Retezat, scria cu amărăciune în 1933: „Mândria familiei vulturilor și un adevărat monument al naturii în Retezat este zăganul (…). Pasăre uriașă, dispărută din Alpi din 1894 și stârpită în mod rușinos și din Munții Făgărașului, prin stricnină, ea își face apariția aproape an de an în Retezat”.
Studiul ornitologilor confirmă că Retezatul a fost ultimul refugiu: „Specia a supraviețuit cel mai mult în Munții Retezat, unde ultima reproducere reușită cunoscută a avut loc în 1928, la Stănuleți. În aceeași iarnă, una dintre păsările adulte a fost împușcată. Păsări au mai fost observate acolo până la 20 ianuarie 1933, când a fost văzut ultimul zăgan din România”.
O nouă speranță vulturii revin în Balcani
Dispariția din România a făcut parte dintr-un declin european. „Populația din Balcani a fost ultima care a dispărut, abia la începutul acestui secol, iar specia a mai rămas doar în Pirinei, Creta și Corsica”, arată organizația Bearded Vulture LIFE. Dar povestea nu se termină aici. Începând cu anii ’80, programe de reintroducere au început să dea roade. „De la mijlocul anilor 1980, specia a fost reintrodusă în mai multe masive muntoase europene, mai întâi în Alpi, iar mai recent în Andaluzia (Spania), Grands Causses (Franța) și Picos de Europa (Spania), ajungând la un total de 207 perechi”.
Iar veștile bune se apropie de noi. În 2025, primii trei zăgani tineri au fost eliberați în Bulgaria, în Parcul Natural „Sinite Kamani”. „Acesta nu este doar un pas-cheie în implementarea proiectului dedicat vulturului bărbos, ci și un moment istoric pentru conservarea naturii în Bulgaria”, a transmis organizația. În România, deocamdată, au fost semnalate doar apariții sporadice, dar proiectul din țara vecină, care se va derula până în 2030, aduce o nouă speranță că „spărgătorul de oase” s-ar putea întoarce, într-o zi, și pe crestele Carpaților.
