Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a confirmat miercuri seara, în exclusivitate la Digi24, existența unor liberali care au discutat cu PSD înlăturarea premierului Ilie Bolojan. Acesta a precizat fără ocolișuri că persoanele respective sunt cunoscute în interiorul partidului. Mai mult, a transmis un avertisment extrem de dur: o trădare ar putea duce la ruperea PNL.
„Știm cu toții cine sunt”
Întrebat direct dacă se cunosc numele liberalilor care au purtat discuții cu social-democrații, în contextul în care Dan Motreanu declarase recent că cei din PSD „au avut discuții în interiorul Partidului Național Liberal, altfel nu mergeau atât de departe”, răspunsul lui Ciucu a fost tranșant. E drept că nu a dat nume, dar mesajul a fost clar.
„Da, îi știm. Știm toți despre cine este vorba, n-o să vă dau nume în această seară. Nu vreau să deschid un front în PNL acum, dar vă zic că știm cu toții cine sunt. Voiau să dărâme guvernul Ilie Bolojan, ca să fie foarte, foarte clar. Știm despre cine este vorba, știm ce fac, știm ce abordare au. Nu are rost să mai negăm adevărul. Am făcut-o pentru prea mult timp”, a declarat Ciprian Ciucu.
Mai mult, prim-vicepreședintele PNL a subliniat că inclusiv premierul Ilie Bolojan știe despre cine este vorba. Și nu doar el. „Și presa știe”, a adăugat acesta.
„Unii poate sunt recuperabili”
Ce se va întâmpla cu aceștia? La prima vedere, Ciucu lasă o portiță deschisă, afirmând că „unii poate sunt recuperabili”. Numai că, dincolo de o posibilă iertare, problema este una mult mai profundă și ține de însăși identitatea partidului. El a vorbit despre nevoia PNL de a-și schimba fundamental modul de a acționa, renunțând la practicile de tip PSD.
„Momentan ne concentrăm pe guvernare. Unii poate sunt recuperabili, dar ce nu s-a înțeles este că noi trebuie să ne regăsim sufletul, să ne schimbăm. Dacă vom continua să facem politică la fel ca PSD și cum am făcut o perioadă bună de timp, lumea nu ne va mai vota. Partidul Național Liberal va deveni irelevant. Trebuie ne adaptăm.
Partidele clasice din toată Europa și de Est, și de Vest, și Centrală dispar, se duc ca relevanță sub 5%. Dacă nu înțelegem acest lucru… oamenii vor altceva. Vor oameni onești, competenți, serioși. Trebuie nu doar să te lepezi de PSD, trebuie să te lepezi de modul în care PSD face politică. Despre asta este vorba, ceva fundamental”, a explicat Ciucu.
Discursul său a atins apoi o coardă extrem de personală, punând în discuție chiar scopul prezenței în politică.
„De aia suntem aici? Să ne îmbogățim ca să nu poți să cheltuiești banii în 1000 de vieți? De aia suntem aici? Asta este întrebarea fundamentală la care partidul meu trebuie să răspundă, și să zică că dacă îl merită pe Ilie Bologan sau nu. Inclusiv ei.”
Dacă vor trăda, „partidul se va rupe”
V-ați gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă acești liberali chiar ar vota o moțiune de cenzură alături de PSD pentru a demite guvernul Bolojan? Ciprian Ciucu a luat în calcul acest scenariu, iar verdictul său este sumbru.
„Dacă vor face asta, partidul se va rupe”, a avertizat el.
Iar argumentul său se bazează pe istoria recentă a politicii românești. „Dar știți ceva? De fiecare dată când un partid a plecat de la putere în opoziție, s-a rupt. Uitați-vă la ALDE care a plecat din PNL, și au fost și alte situații cu partidul lui Meleșcanu și așa mai departe. Poate e un cost care trebuie să fie plătit de către partidul nostru (o referire la sciziunile istorice din dreapta politică). Nu știu. Eu îmi doresc să nu se întâmple acest lucru”, a punctat prim-vicepreședintele PNL.
În final, primarul general a lăsat de înțeles că, între o guvernare cu orice preț și salvarea identității partidului, ar alege a doua variantă, chiar dacă asta ar însemna trecerea în opoziție.
„Aș dori să nu existe trădători. Nu ne sperie opoziția, chiar dacă sunt primar general și știu cât de mult mă ajută să rămână guvernul PNL la putere. Dar dacă asta este soarta? Pentru a salva un partid istoric, un partid care își poate regăsi sufletul, care să vină cu lideri noi, care să vină cu un mod să se adapteze astăzi, că de aia mergem către irelevanța, că facem același lucru pe care l-am făcut ani și ani și ani de zile.”











