Timpul total petrecut de un elev la școală și acasă, pentru teme, ajunge să fie mai mare decât programul de lucru al unui adult. Avertismentul dur vine de la Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, care consideră situația de-a dreptul „aberantă”. Într-un interviu acordat în exclusivitate, acesta a radiografiat problemele sistemice ale învățământului românesc, de la piața meditațiilor la analfabetismul care încă face ravagii.
Piața meditațiilor, un eșec al școlii românești
V-ați întrebat vreodată de ce a devenit aproape obligatoriu ca un copil să facă pregătire în particular? Sorin Costreie are un răspuns tranșant. „Piața meditațiilor e un eșec al școlii românești. Adică, atunci când ai nevoie de atâția alți profesori care în privat să îți predea, înseamnă că ce se întâmplă în cadrul oficial, formal nu este îndeajuns”, afirmă consilierul. E drept că fenomenul dezechilibrează întregul sistem.
Lucrurile stau cam așa: un profesor are un salariu de la stat și un venit, adesea mai mare, din meditații. „Și atunci, în clipa în care există această atractivitate, ne putem gândi la profesori care se gândesc mai mult la ce va fi la meditații decât la ora de curs”, explică el. Soluția? Salarii suficient de bune, care să elimine nevoia fundamentală de a face altceva. „În definitiv, salariul ăsta ar trebui să-i asigure un trai decent, adică că e mic, că e mare, nici nu mai contează. Contează să fie îndeajuns de bun, încât să nu-l facă pe profesor să mai fie preocupat în mod fundamental să mai facă altceva.”
Peste 100.000 de analfabeți, o rușine națională
Dincolo de cifrele de la examene, România se confruntă cu o realitate sumbră: peste 100.000 de cetățeni sunt analfabeți. Pe bune, în secolul 21. Sorin Costreie nu se ferește de cuvinte. „Categoria aceasta este de analfabeți puri, de cei care se semnează cu degetul. Este clar o rușine. Adică așa ceva n-ar mai trebui să existe”, spune el, amintind că învățământul este obligatoriu și garantat prin Constituție.
Problema este însă una complexă, legată de abandonul școlar și de factori sociali, precum transportul sau sărăcia. Iar soluția nu poate veni de la un singur minister. „Ce trebuie făcut este un lucru care nu e foarte ușor în România, să stea la masă într-un mod coerent, sistematic și strategic mai multe entități, mai multe ministere și să vină cu o soluție și o abordare sistemice.”
Există strategii pe hârtie, ba chiar și un grup de lucru la Guvern pe tema abandonului școlar (o problemă inclusă și în strategia națională de apărare), însă implementarea este cheia.
Scopul școlii nu e să memorăm capitalele lumii
Obsesia pentru informație brută a transformat școala într-un maraton epuizant. „Când se duce acasă, copilul a stat deja 4-5 ore la școală și mai trebuie să stea încă pe atât să-și facă temele. E mult prea mult. Și totul vine din această obstinație pentru informație. Noi credem că școala înseamnă informație”, subliniază Costreie.
Numai că rostul educației este cu totul altul. „În definitiv, ăsta e rostul educației. Să ne ofere posibilități de navigație autonomă în familie, în societate, la jobul pe care o să-l avem, lucruri de tipul ăsta. Acesta este scopul”, explică profesorul. „Nu să memorăm toate datele din istorie sau toate capitalele lumii. Ele sunt parte ale procesului educațional. Dar nu asta e ținta.”
O altă problemă majoră este prăpastia dintre rural și urban. „Discrepanțele sunt din ce în ce mai mari și aici avem statistici. Și asta este îngrijoritor, pentru că noi trebuie să concepem un sistem de învățământ echitabil […] Or, nu prea se întâmplă să nu fie, cum să vă spun, un ghinion major că te-ai născut la țară.”
Profesorul entuziast, un model pe cale de dispariție
De ce nu mai există entuziasm la catedră? Motivele sunt multiple, de la salarii care, deși peste medie, nu asigură un trai lipsit de griji, până la presiunea constantă din partea părinților și a presei. „Acum noi trăim într-o țară în care toată lumea se pricepe la educație. Și profesorii sunt realmente asaltați”, spune Costreie. El consideră că entuziasmul este fundamental și, mai ales, contagios.
Un profesor entuziast poate schimba destine.
„Și un profesor entuziast sigur va reuși să dea virusul bun al educației mai departe și elevilor. Dar și un profesor care plictisește la școală face mult rău, căci elevul ajunge să gândească că e plicticoasă cunoașterea.” Pentru a cultiva valori în rândul elevilor, profesorul însuși trebuie să fie un exemplu. „Profesorul trebuie să fie un model. El poate să predice, să spunem așa, despre valori, dar dacă el, prin ceea ce face, este exact opusul acelor valori, atunci copiii vor fi într-o disonanță cognitivă și mai degrabă se vor lua după cum este profesorul decât despre ce spune.”
