Greșeala banală care a costat-o 1.500 de euro pe o turistă înainte de zbor
O turistă din Marea Britanie a pierdut o vacanță de vis și peste 1.500 de euro din cauza unei greșeli aparent banale. Carol Hutchins se pregătea să plece cu fiica ei în Fuerteventura, Insulele Canare, dar a fost oprită chiar la îmbarcare, pe Aeroportul din Manchester, din cauza scuterului electric pe care îl folosea.

Vacanță ratată la poarta de îmbarcare
Incidentul a avut loc pe 29 octombrie 2025. Aflată pe Aeroportul din Manchester, femeia a fost informată de personalul companiei aeriene că scuterul său electric nu poate fi acceptat la bordul aeronavei. Astfel, a fost nevoită să renunțe la întreaga călătorie, pierzând suma de peste 1.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 1.500 de euro.
Regula simplă, dar crucială
Până la urmă, cum s-a ajuns aici? Deși știa că va călători cu scuterul, Carol Hutchins nu a mai consultat regulamentul companiei aeriene. Iar condițiile erau, de fapt, foarte clare și se refereau strict la bateriile dispozitivelor electrice.
„Bateria sau bateriile trebuie să fie etichetate clar, indicând tipul și capacitatea în watt-oră (Wh). Lipsa acestor informații poate duce la refuzul bateriei sau bateriilor. Vă rugăm să aveți instrucțiunile de utilizare ale producătorului, care vă vor ajuta pe dumneavoastră și personalul aeroportului să blocați circuitele electrice ale vehiculului și să scoateți bateria, dacă este necesar”, se arată în regulamentul transmis de agenția de turism.
O regulă tehnică, e drept, dar esențială.
Avertismente trimise de șase ori
Dar cum a fost posibil ca turista să nu știe de aceste condiții specifice? Agenția de turism se apără și susține că a informat-o pe doamna Hutchins în repetate rânduri. Potrivit acestora, regulile i-au fost trimise prin email de patru ori, pe măsură ce rezervarea era modificată de-a lungul timpului.
Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, regulamentul a mai fost atașat de încă două ori, odată cu documentele finale de călătorie (biletele de avion și voucherele de cazare). Numai că, la momentul prezentării la aeroport, bateria scuterului electric al lui Carol nu avea eticheta necesară, iar finalul este cel pe care îl știm deja: vacanță anulată și bani pierduți.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Ratele la credite cu ROBOR și IRCC pe 23 octombrie 2026. Ce înseamnă în lei dobânda pentru patru împrumuturi
Dolce Sport
Rusia a învins Sudanul cu 11-0 la revenirea într-un turneu FIFA, la categoria U15
GetPony
Porsche cere oprirea din circulație a încă 548 de mașini ale căror roți se pot desprinde
Bravonet
Cum aplici la Insula Iubirii 2027 ca ispită sau în cuplu și ce pregătești înainte să completezi formularul
Lyla
Ce să mănânci când ai feritina scăzută și cum ajuți organismul să absoarbă fierul din 10 surse alimentare
Revista Ioana
Cum alegi produsele cu cacao după etichetă și ce înseamnă pragul de zahăr pentru TVA de 21%