Oamenii tind să descrie cercuri spre stânga când merg fără o destinație, chiar și singuri, arată experimentele

Seria de experimente a pornit în 2020, de la cercetări despre distanțarea dintre oameni în timpul pandemiei, potrivit Digi24, care preia relatarea The Conversation. Urmărind repetat filmările dintr-un spațiu închis, cercetătorii au observat că aproape fiecare participant urma bucle orientate în aceeași direcție, aparent fără să conștientizeze acest lucru.

Observația a declanșat o căutare de cinci ani. Experimentele au separat treptat influența pereților, interacțiunile dintre pietoni și obiceiurile sociale de comportamentul fiecărei persoane. Cauza tendinței individuale rămâne însă nestabilită.

Mișcarea individuală a fost suficientă pentru a reproduce rotația grupului

În proba cu participanți testați separat, fiecare se putea deplasa fără să evite alți oameni și fără să urmeze o mulțime. Cercetătorii au introdus apoi într-un model doar datele despre aceste trasee individuale și au reușit să reproducă rotația întregului grup.

Rezultatul a schimbat explicația de la care porniseră. Inițial, mișcarea comună părea un comportament emergent: un tipar colectiv produs de numeroase interacțiuni mici, fie între persoane, fie între acestea și mediul înconjurător. Nimeni nu coordona deplasarea și nimeni nu hotăra direcția grupului.

Modelul construit din traseele persoanelor testate singure a arătat că tendința exista deja în comportamentul individual. Pentru reproducerea rotației, cercetătorii nu au avut nevoie să o explice prin interacțiunile din mulțime.

Rotația s-a menținut după schimbarea grupurilor și eliminarea pereților

Una dintre primele ipoteze lega direcția comună de preferința fiecărei persoane de a vira când întâlnește un obstacol. Un studiu neurologic anterior observase că dreptacii tind să se întoarcă spre stânga, iar stângacii spre dreapta, asociind această înclinație cu mici diferențe între cele două jumătăți ale creierului.

Cei mai mulți participanți din grupul inițial erau dreptaci. Cercetătorii au presupus că pereții ar putea transforma preferințele lor individuale într-o deplasare circulară comună.

Pentru verificare, voluntarii au mers pe rând direct către un perete. Echipa a înregistrat partea spre care vira fiecare, apoi a alcătuit grupuri în funcție de această preferință. Ipoteza prevedea că un grup de stângaci ar trebui să inverseze rotația. Această inversare nu s-a produs.

A urmat eliminarea pereților. Peste o sută de adolescenți au fost lăsați să meargă fără ghidaj într-un loc de joacă școlar deschis, de 3.000 de metri pătrați, fără ziduri de delimitare. Rotația în sens invers acelor de ceasornic a fost mai puternică decât în spațiul închis.

Experimentele din Japonia au contrazis explicația bazată pe regulile de circulație

O altă ipoteză pornea de la felul în care doi pietoni se ocolesc când vin unul spre celălalt. Alegerea unei părți favorizează formarea unor benzi de deplasare și este de obicei legată de partea drumului pe care se circulă.

În Spania, ca în restul Europei continentale, oamenii tind să se abată spre dreapta, lăsând loc în stânga pentru persoana din sens opus. Cercetătorii au presupus că repetarea acestei manevre i-ar putea face să ajungă cu peretele în dreapta și să continue în sens invers acelor de ceasornic.

Japonia oferea o verificare a ipotezei: acolo se circulă și se face loc spre stânga, iar benzile pietonale se formează pe partea opusă față de Spania. Echipa a contactat un coleg, convinsă că acesta va observa o rotație în sensul acelor de ceasornic. Mulțimea japoneză a urmat însă aceeași direcție ca în experimentele precedente.

A fost verificată și posibilitatea unui obicei învățat, precum parcurgerea pistelor de atletism în sens invers acelor de ceasornic. Cercetătorii au lucrat cu copii de grădiniță, aflați la începutul însușirii convențiilor adulților. La ei au măsurat cea mai puternică tendință de rotație din întreaga serie de experimente.

Ipoteza urechii interne nu este o explicație demonstrată

Căutarea unei caracteristici individuale care să explice rezultatul nu a identificat o legătură cu niciunul dintre factorii verificați:

• lateralitatea, adică preferința pentru folosirea unei părți a corpului;
• piciorul dominant;
• ochiul dominant;
• sexul participanților.

Studiile asupra persoanelor care merg legate la ochi și ajung să descrie spirale sugerează o posibilă influență a unor mici asimetrii ale urechii interne asupra senzației de deplasare în linie dreaptă. Aceasta rămâne o ipoteză, nu cauza demonstrată a comportamentului observat.

O orientare asemănătoare spre stânga apare și la animale, inclusiv la peștii care formează bancuri și la furnicile legionare care se deplasează în spirală. Cercetătorii iau în calcul posibilitatea ca tendința observată la oameni să aibă rădăcini evolutive mai vechi decât specia umană.

Identificarea componentei individuale ar putea fi folosită la modelarea circulației oamenilor și la proiectarea aeroporturilor, gărilor și muzeelor, unde contează deplasarea fluentă a vizitatorilor.