Cel mai mare grup politic din Parlamentul European pune presiune pe Comisia Europeană pentru a prelungi cotele gratuite de emisii de carbon destinate industriei grele. Partidul Popular European (PPE) solicită oficial menținerea acestor permise de poluare dincolo de anul 2030. Reglementările revizuite ale pieței carbonului urmează să fie publicate la jumătatea lunii iulie.
Presiuni la nivel înalt pentru protejarea fabricilor
Grupul PPE i-a cerut comisarului pentru Politici Climatice, Wopke Hoekstra, să recalibreze masiv Sistemul de Comercializare a Emisiilor (ETS). Concret, politicienii vor ca industria grea să primească mai multe certificate gratuite de poluare.
Documentul intern care detaliază poziția PPE argumentează că protejarea bazei de producție a Europei a devenit la fel de urgentă precum reducerea emisiilor. Textul oficial este clar: „Sistemul a realizat aceste reduceri de emisii într-o manieră bazată pe piață și eficientă din punct de vedere economic. totusi sunt necesare ajustări suplimentare pentru a proteja competitivitatea industrială și pentru a asigura o traiectorie de decarbonizare mai eficientă și sustenabilă din punct de vedere economic”.
Sistemul ETS este mecanismul prin care blocul comunitar obligă companiile să plătească pentru poluare. De la lansarea sa în 2005, mecanismul a redus emisiile de gaze cu efect de seră vizate cu aproximativ 50 la sută. Anumite industrii mari consumatoare de energie primesc însă aceste permise gratuit, pentru a face față concurenței din țările care nu taxează carbonul.
Impactul direct asupra economiei
Dar cum ne afectează asta pe noi? Când prețul certificatelor de carbon se menține ridicat la Bruxelles, fabricile din România (de la combinate siderurgice la producători de ciment) își văd costurile de producție explodând, iar nota de plată ajunge inevitabil la consumatorul final în prețul materialelor de construcții sau al bunurilor de larg consum.
Jurnaliștii de la Euronews au obținut documentul intern care arată că partidul din care face parte și Ursula von der Leyen vrea prelungirea alocărilor gratuite pentru sectoarele unde emisiile nu pot fi încă eliminate. Textul cere: „Scăderea Factorului Liniar de Reducere deja din 2030 în conformitate cu Legea Europeană a Climei (ambiție internă de 85 la sută), asigurând alocarea dincolo de 2039 pentru a ține cont de emisiile reziduale din procesele industriale, transportul maritim și aviație”.
Iar presiunea politică este uriașă. Președintele PPE, Manfred Weber, a declarat miercuri că Uniunea Europeană nu își poate „ucide industria din cauza schimbărilor climatice”. Comisia propusese deja în luna mai prelungirea creditelor poluante între 2026 și 2030. În acea perioadă, industria ar continua să primească gratuit certificate care acoperă circa 75 la sută din emisii, ceea ce aduce o pierdere financiară estimată la 4 miliarde de euro.
O industrie divizată și banii pentru tranziție
Liderii UE au luat deja act de aceste nemulțumiri la summitul din iunie. Documentul cu concluziile Consiliului European notează: „Consiliul European ia act de intenția Comisiei de a prezenta o propunere concretă până la jumătatea lunii iulie cu privire la revizuirea sistemului ETS, inclusiv privind cotele gratuite (…) menținând în același timp rolul esențial al ETS în tranziția climatică și energetică”.
Numai că lucrurile nu sunt deloc simple în interiorul industriei grele. Șase mari producători europeni de oțel, printre care Outokumpu Corporation, SSAB, Salzgitter AG, Saarstahl, Dillinger și SHS, fac lobby public la Comisie ca să „apere integritatea” pieței și să „evite măsurile care deprimă artificial prețul carbonului”.
Aceștia au publicat o declarație comună la finalul lunii iunie: „Slăbirea ETS nu ar consolida competitivitatea Europei. Dimpotrivă: ar eroda certitudinea investițiilor, i-ar penaliza pe cei care au acționat primii și ar întârzia transformarea industrială de care Europa are nevoie”. Producătorii explică clar sursa problemelor financiare: „Presiunea principală asupra competitivității provine din costurile ridicate ale energiei electrice din cauza dependențelor de combustibili fosili, a lacunelor de infrastructură și a supracapacității globale de oțel, nu din prețul carbonului”.
Cine plătește până la urmă factura
Și totuși, o analiză a organizației SteelWatch arată că cei mai mari trei producători de oțel din blocul comunitar, ArcelorMittal, thyssenkrupp și voestalpine, au primit certificate gratuite în valoare de 25,7 miliarde de euro. Din acești bani, doar 3,2 miliarde de euro au fost investiți efectiv în decarbonizare.
Cifrele vorbesc de la sine.
Pentru că, să fim serioși, cetățenii europeni susțin principiul „poluatorul plătește”. Un sondaj realizat de YouGov pe un eșantion de 6.156 de adulți din șase țări europene arată că 72 la sută dintre respondenți consideră că firmele care emit cel mai mult trebuie să plătească mai mult.
Boris Jankowiak, coordonator de politici la ONG-ul Climate Action Network Europe, respinge ideea că piața carbonului distruge industria: „Europa pierde deja capacitate industrială și locuri de muncă în multe sectoare, în ciuda deceniilor de cote gratuite și a miliardelor de euro din sprijin public”. El avertizează că menținerea gratuităților nu va face decât un singur lucru cert: „În schimb, va reduce dimensiunea pachetului disponibil pentru a sprijini tranziția industrială și îi va pedepsi pe cei care au acționat primii”.
Comisia Europeană urmează să publice propunerea oficială de revizuire a regulilor ETS pe 15 iulie.
