Un șoc petrolier, declanșat de războiul din Iran și blocada Strâmtorii Ormuz, se transformă cu o viteză uluitoare într-o criză economică generală. Mai multe țări au trecut deja la raționalizarea combustibilului, iar spectrul recesiunii și inflației din anii ’70 pare mai real ca niciodată. Lucrurile nu arată deloc bine.
Primele țări care impun raționalizarea
Guvernele încep să recurgă la măsuri obligatorii, considerate până acum de neconceput. În Bangladesh, autoritățile au impus restricții la vânzarea motorinei și au închis universitățile pentru a conserva combustibilul. Sri Lanka a reactivat o schemă de raționalizare prin coduri QR, limitând alocația săptămânală la aproximativ 15 litri pentru fiecare mașină. Si Etiopia a început să raționalizeze benzina, după ce livrările zilnice de motorină au scăzut la aproape jumătate.
Măsurile marchează o escaladare bruscă. Până acum, statele se bazau pe rezerve strategice, dar pe măsură ce acestea se epuizează, limitele stricte devin noua normalitate. În Europa, Comisia pentru Energie a avertizat că o blocadă prelungită ar putea forța activarea planurilor de urgență, nefolosite de la șocul energetic din 2022. Chiar și Australia analizează declanșarea Legii de urgență privind combustibilul lichid din 1984, deși, deocamdată, preferă să elibereze rezerve.
O criză care trece dincolo de benzinării
Petrolul nu înseamnă doar combustibil. Este baza pentru aproape orice produs modern, iar criza invadează acum viața de zi cu zi. Lipsa materiilor prime derivate din petrol, cum ar fi materialele plastice, se simte deja. Prețurile ambalajelor cresc vertiginos, iar proviziile medicale esențiale sunt puse sub presiune. În unele țări asiatice, penuriile au început să schimbe comportamentul tuturor, de la restricții privind utilizarea plasticului la îngrijorări legate de continuarea tratamentelor medicale.
Dar în spatele acestor scumpiri se ascunde o problemă și mai adâncă: deficitul de materiale precum nafta (o materie primă esențială pentru producția de mase plastice). Spre deosebire de țiței, pentru nafta nu există rezerve strategice suficiente și nici alternative viabile. Presiunea se transferă, așadar, direct asupra industriei. Fabricile reduc producția, iar companiile declară incapacitatea de a-și onora contractele.
Aceasta nu este o criză de prețuri. Aceasta este o criză de disponibilitate.
Stagflația, cuvântul care bântuie din nou economia
Analiștii vorbesc despre o „criză succesivă” care se propagă geografic, lovind mai întâi Asia, apoi treptat Europa și Statele Unite. Pe măsură ce ultimele transporturi de energie plecate înainte de război ajung la destinație, adevăratul gol din piață abia acum începe să se vadă. Fondul Monetar Internațional a avertizat deja că rezultatul va fi, inevitabil, o inflație mai mare și o creștere economică mai mică.
Cel mai îngrijorător scenariu prinde contur: o lume în care prețurile cresc, dar economia stagnează. Această combinație toxică are un nume: stagflație. Și este exact fenomenul care a marcat anii ’70. V-ați gândit vreodată cum ar fi ca dependența economiei globale de lanțuri de aprovizionare atât de complexe să facă șocurile mult mai rapide și mai răspândite decât în trecut? Până la urmă, exact asta se întâmplă acum.
Șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, vorbește deja despre cea mai mare amenințare la adresa securității energetice din istorie. Nu e vorba doar de energie, ci de funcționarea întregii economii globale.
Există și o cale de ieșire?
În Filipine a fost deja declarată urgență energetică națională, luându-se în calcul măsuri precum săptămâna de lucru de patru zile și restricții la consum. Indonezia și India au trecut deja la forme de raționalizare, redirecționând resursele către sectoare critice.
Totuși, în mijlocul acestor vești proaste, criza acționează și ca un catalizator. Se observă o accelerare a tranziției către forme alternative de energie. Cererea pentru vehicule electrice, sisteme solare și tehnologii de stocare a energiei crește vizibil, pe măsură ce țările și consumatorii caută să își reducă dependența de combustibilii fosili. Spre deosebire de anii ’70, de data aceasta există o cale de ieșire. Numai că nu este nici imediată, nici lipsită de costuri.
Întrebarea crucială nu este dacă criza se va adânci. Datele arată că acest lucru se întâmplă deja. Adevărata întrebare este dacă economia globală poate rezista unui șoc care nu se limitează la un singur sector, ci pătrunde în totul – de la energie la alimente, de la industrie la viața de zi cu zi.
