Premieră istorică, un BMW 3.0 CSL Art Car din 1975, ajunge pentru prima dată în România
Pentru prima oară în istorie, un model BMW Art Car ajunge în România. Este vorba despre chiar pionierul colecției, legendarul BMW 3.0 CSL pictat de Alexander Ca…
Costul unei vacanțe și ce se întâmplă când planul se strică sunt subiectul secțiunii Turism: tarifele de cazare de pe litoral și din stațiunile de munte, zborurile anulate sau reprogramate, despăgubirile pe care pasagerii le pot cere companiilor aeriene și litigiile dintre turiști și agenții, cu hotărârile date de instanțe.
Tot aici intră harta sezonului: destinațiile alese de români pentru minivacanțe, prețul unei nopți în perioadele de vârf, condițiile din pachetele vândute pentru Grecia, Turcia și Bulgaria, situația pensiunilor din turismul rural și competiția dintre orașe pentru titlurile de destinație a anului.
Pentru prima oară în istorie, un model BMW Art Car ajunge în România. Este vorba despre chiar pionierul colecției, legendarul BMW 3.0 CSL pictat de Alexander Ca…
În timp ce mulți proprietari de pe litoral abia acum își încep campaniile de promovare, Mihai Trăistariu are deja toate apartamentele din Mamaia Nord închiriate…
O tânără și fratele ei au petrecut trei zile într-unul dintre cele mai faimoase, dar și controversate orașe din Italia, Napoli. Asta deși toți prietenii i-au av…
Doi veri din Statele Unite, Shray Goel (36 de ani) și Shaunik Raheja (37 de ani), sunt acuzați că au pus la cale o fraudă de 8,5 milioane de dolari. Schema s-a…
Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, va fi adus în premieră absolută în România direct de la Muntele Athos. Evenimentul, unul de o pro…
Vacanțele cu cortul au explodat în preferințele europenilor, atingând un record de 413 milioane de nopți petrecute în campinguri și parcuri de rulote în 2025, c…
Agenţia de turism Christian Tour, a anunțat oficial intenția de a se lista pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București. Mișcarea vine după un an 2025 exc…
Gata cu haosul de pe plaje. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri măsuri drastice împotriva operatorilor economici care își instalează ilegal șe…
Prezentatoarea TV Ela Crăciun s-a întors recent din Maldive, unde a fost pentru a treia oară alături de familie. La revenirea în țară, vedeta a împărtășit o ser…
Dealurile din localitatea mureșeană Sânpetru de Câmpie s-au transformat într-un covor galben intens. Bujorii de stepă au înflorit, iar localnicii și turiștii se…
O peșteră din Munții Apuseni, devenită faimoasă după descoperirea unor picturi vechi de zeci de mii de ani, este acum interzisă turiștilor. Situat pe Valea Sigh…
Un nou parc din Sectorul 4, aflat în plină amenajare, va purta numele președintelui american Donald J. Trump. Anunțul a fost făcut marți de primarul Daniel Bălu…
Primăria Capitalei, sub conducerea noului primar Ciprian Ciucu, a demarat o amplă operațiune de eliberare a trotuarelor din centrul Bucureștiului de mașinile pa…
Siguranța a devenit factorul principal în planificarea vacanțelor, mai ales după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. Un nou studiu arată că turiștii se…
La aproape 15 ani de la închiderea ultimului tronson, calea ferată de 80 de kilometri dintre Hațeg și Caransebeș a devenit o fantomă. Majoritatea celor peste 20…
Sute de turiști s-au săturat de tendințele moderne din hoteluri și cer o întoarcere la simplitate. Un sondaj recent arată că pernele decorative, dușurile compli…
O turistă britanică a descoperit recent o perlă ascunsă a Greciei, unde o escapadă de două zile a costat-o mai puțin de 50 de lire sterline, cu tot cu feribot.…