Vacanțele cu cortul au explodat în preferințele europenilor, atingând un record de 413 milioane de nopți petrecute în campinguri și parcuri de rulote în 2025, conform datelor Eurostat. În timp ce Vestul redescoperă bucuria naturii, România, cu un potențial uriaș, a înregistrat doar 300.000 de nopți, adică sub 1% din totalul cazărilor turistice.
Campingul, mai popular ca niciodată în UE
Statisticile Comisiei Europene arată un interes tot mai mare pentru acest tip de turism. „Deși campingul și călătoriile cu rulota au reprezentat doar 13,4 la sută din totalul nopților petrecute în structurile de cazare turistică în 2025, popularitatea lor a crescut constant în ultimul deceniu. Comparativ cu 2015, numărul nopților petrecute în aceste spații în aer liber a crescut cu 28,5 la sută, în timp ce numărul nopților petrecute în hoteluri, case de vacanță sau alte unități de cazare pentru sejururi scurte a crescut cu 23,4 la sută”, arată Eurostat.
Vârful popularității este atins, previzibil, în lunile de vară. Din cele 277 de milioane de nopți concentrate între iunie și august, luna august singură a adunat 118 milioane. Apoi, cifrele scad la 40 de milioane în septembrie și se încheie cu aproape 5 milioane în decembrie.
Franța domină autoritar clasamentul, cu 154 de milioane de nopți, adică 37,2 la sută din totalul Uniunii Europene. Urmează Spania (49,8 milioane), Italia (49,1 milioane) și Germania (45 de milioane). La polul opus, România se zbate cu doar 300.000 de nopți petrecute în campinguri.
O tradiție românească de peste un secol
Și totuși, România are o istorie bogată în acest domeniu. În perioada interbelică, campingul era văzut ca un sport accesibil, deși nu lipsit de prejudecăți. O publicație din 1927 descria perfect atmosfera: „Cuvântul camping, de altminteri, ca şi „turing” sau turism, este de origine engleză, deși sportul se exercită de multă vreme şi în ţara noastră. Numai că acei cari fac acest sport în România sunt priviţi oarecum ca un fel de „sălbatici”, cari s-au întors la plăcerile animalice ale celor primitivi. Nu e multă vreme de când mamele „de familie bună” n-ar fi lăsat copiii lor să fie cercetaşi şi să facă camping.”
Echipamentul era, fireste, esențial. „Cortul va fi de forma „Itisa”, care cântărește 1 kgr. 100 gr. şi slujește pentru un singur om. Acest cort se poate ridica repede şi cuprinde spaţiu destul pentru sac şi pentru bucătărie”, informa revista Realitatea Ilustrată. V-ați fi gândit că un cort individual era atât de ușor încă de pe atunci?
Apogeul și decăderea din comunism
Perioada comunistă a adus o dezvoltare masivă, cel puțin pe hârtie. Începând cu anii ’60, Oficiul Național de Turism „Carpați” a început să amenajeze numeroase terenuri de camping. „Succesul de care s-au bucurat terenurile de camping din Dumbrava Sibiului, Pădurea Verde-Timișoara, Gherăești-Bacău, Băile 1 Mai-Oradea, Potoci-Bicaz, Trivale-Pitești dovedește că forul nostru turistic a înțeles de la început ce înseamnă exact campingul”, nota revista Flacăra în 1972.
Numai că realitatea din teren era adesea diferită. Deși existau 125 de locuri în rețeaua națională, aproape jumătate nu ofereau condiții decente. Aceeași publicație critica dur situația: „Pe multe artere cu intensă circulație auto, cooperația a așezat lângă un bufet câteva căsuțe, botezând totul „camping”, deși nu găsești practic un loc pentru instalarea corturilor, iar amenajările sanitare, absolut indispensabile, sunt jalnice improvizații sau lipsesc complet”.
Pe bune, sună cunoscut?
Chiar și așa, românii se bucurau de vacanțe ieftine, iar Almanahul Scânteia din 1983 oferea sfaturi detaliate pentru instalarea cortului, de la alegerea unui loc ferit de vânt și până la evitarea zonelor inundabile. Era o cultură a ieșirilor în natură, chiar dacă facilitățile lăsau de dorit.
Moștenirea neplăcută a turismului de masă
Dar turismul de masă a lăsat și urme adânci. O jurnalistă americană, Mary Hillery, descria în 1989 experiența sa de la cabana Pietrele din Retezat: „Când am coborât de la cabana Pietrele, mi-am pus în gând să scriu Oficiului Român de Turism despre abundența de cutii de conservă aruncate în jurul ei. Regulile noastre din rezervații despre scoaterea din parc a tot ce aducem aici nu au fost adoptate de români. Traseele nu erau aglomerate, dar cabana Pietrele era cea mai murdară”.
După 1990, multe dintre aceste campinguri au dispărut sau au intrat în paragină. Vechile căsuțe de lemn au rămas doar o amintire a concediilor de altădată.
Astăzi, lucrurile încep să se miște din nou. Zone precum Retezat, unde camparea este permisă pe malul lacului Bucura (la peste 2.000 de metri altitudine) sau în Poiana Pelegii, redevin populare. Iar apariția unor rute precum Via Transilvanica, un traseu de 1.400 de kilometri, a readus în atenție turismul cu cortul, atrăgând numeroși turiști, inclusiv străini, dornici să petreacă nopți sub cerul liber în peisajele pitorești ale României.
