Un teambuilding la munte: aer curat și un… suflu nou adus echipei!

Priveliștea unui munte înalt este copleșitoare, însă nu îi zdrobește pe oameni, ci le trezește dorința de a ținti sus, tot mai sus. Măreția naturii poate fi o sursă de inspirație și pentru profesioniștii din mediul de afaceri, care zi de zi luptă pentru a atinge țeluri tot mai îndrăznețe.
Un teambuilding la munte oferă și avantajul ieșirii în natură pentru angajați care își petrec aproape tot timpul în birouri situate în marile orașe. Aerul curat și zgomotele armonioase specifice naturii sunt excelente pentru sănătate, pentru relaxare și, în același timp, oferă cadrul perfect pentru întărirea legăturilor existente într-un colectiv.
Echipa Brightway®, organizează, încă din anul 2004, numeroase programe de dezvoltare profesională, personală și organizațională, colaborând cu unele dintre cele mai puternice și mai prestigioase companii românești. Iată două dintre cele mai eficiente forme de teambuilding la munte!
Survival Camp
Dacă ai privit măcar o dată o emisiune de pe Discovery Channel sau alte canale TV specializate în documentare, cu siguranță ai văzut și emisiunile în care unul sau mai mulți oameni aleg să trăiască o perioadă în sălbăticie, în condiții naturale total deosebite de confortul de zi cu zi asigurat de societatea actuală.
O astfel de experiență oferă și participarea la un teambuilding la munte care își propune să sudeze echipa provocându-i pe membrii acesteia să caute împreună soluții pentru a face față provocărilor naturii. Muntele reprezintă cadrul ideal pentru o astfel de activitate, în urma căreia echipa obține numeroase beneficii.
În primul rând, colegii devin conștienți că situațiile dificile au întotdeauna soluții, oricât de imposibilă ar părea rezolvarea lor într-un moment sau altul. Este descoperit potențialul comun de colaborare și sunt dezvoltate o serie de abilități practice:
- sunt învățate tehnici reale de identificare a surselor de supraviețuire;
- participanții învață să se orienteze în spațiu, astfel încât să nu se rătăcească și să se simtă permanent în siguranță;
- învață tot ceea ce este nevoie despre unul dintre principalele elemente necesare supraviețuirii: focul;
- reușesc să construiască un adăpost, lucrând împreună cu mijloacele modeste pe care le au la dispoziție în natură;
- participă la activități sportive de îmbunătățire a comunicării în echipă;
În final, trainerii îi ajută să analizeze exercițiile și activitățile derulate, astfel încât să tragă concluzii relevante despre cum pot să lucreze mai bine în echipă, indiferent de condiții.
Team Spirit
Această variantă de teambuilding la munte îi provoacă pe participanți să își testeze simțurile, abilitățile de comunicare, răbdarea, încrederea și capacitatea de a prelua comenzi. Indiferent de mărimea grupului, simultan se desfășoară mai multe jocuri interactive, care vor reprezenta o experiență inedită pentru fiecare participant.
Membrii echipei sunt provocați să își folosească resursele pentru descoperirea propriului potențial și pentru conectarea reală cu ceilalți. În acest scop, ei trec prin experiențe create special pentru testarea încrederii reciproce între colegi.
Sunt conștientizate principalele blocaje de comunicare dar, în același timp, se ajunge la o distracție pe cinste împreună și la crearea unor amintiri unice cu colegii, într-un mediu cu totul diferit de cel în care lucrează zi de zi.
Astfel, un teambuilding la munte își îndeplinește scopul, cea mai bună dovadă fiind reprezentată de faptul că angajații își vor dori să aibă parte cât mai frecvent de asemenea experiențe.

O întârziere majoră în aprobarea unui credit ipotecar nu se datorează întotdeauna documentelor incomplete, ci unei [...]
Roman Starovoit, fost ministru al Transporturilor al Federației Ruse și ex-guvernator al regiunii Kursk, a fost găsit mort în mașina [...]

Viața fiecăruia dintre noi este alcătuită din alegeri mici, aparent banale, care se acumulează zi de zi și ne duc, [...]

Viața fiecăruia dintre noi este alcătuită din alegeri mici, aparent banale, care se acumulează zi de zi și ne duc, [...]

Cum poți transforma viața ta până la finalul anului: 5 obiceiuri simple pe care să le implementezi Viața fiecărei persoane [...]

Sursa Videochat adult vs non-adult: ce sunt si care sunt provocarile? Industria videochatului s-a diversificat mult in ultimii ani, iar [...]