Unsprezece zile. Atât a durat tăcerea impusă. O națiune întreagă, ruptă de lume. Regimul de la Teheran anunță acum că va aprinde lumina, dar o face în stilul propriu: încet, cu pași mărunți și sub o supraveghere care naște multe suspiciuni.
Anunțul a venit de sus, de la un oficial care a încercat să pară conciliant. Hossein Afshin, vicepreședintele iranian pentru știință și tehnologie, a declarat la televiziunea de stat: „În a 11-a zi a unei întreruperi fără precedent impuse pe fondul protestelor, internetul va reveni treptat la funcționarea normală în această săptămână”. Informația a fost citată de Le Figaro și preluată de Mediafax.
Butonul roșu, apăsat fără avertisment
8 ianuarie. Totul s-a oprit brusc. Iranul a fost tăiat de la lume fără niciun avertisment, o mișcare brutală menită să înăbușe valul de furie populară. Decizia a venit exact când chemările la proteste antiguvernamentale se înmulțeau, toate având la bază criza economică ce sugrumă țara de luni de zile.
A fost o armă. O strategie clară. Blocând internetul, autoritățile au vrut să oprească două lucruri: organizarea protestatarilor pe rețelele sociale și, poate cel mai important, scurgerea de imagini și informații către presa din afară. O cortină de fier digitală trasă peste ce se întâmpla în stradă. Coincidență? Puțin probabil.
O națiune în izolare forțată
Aproape două săptămâni. Atât au stat cei 88 de milioane de iranieni în beznă. Familiile nu au mai putut vorbi cu cei plecați. Mici afaceri online au murit. Jurnaliștii și activiștii au fost amuțiți, lăsați fără nicio posibilitate de a documenta și raporta abuzurile din țară.
Duminică a apărut o spărtură în zid. O mică fisură. Restricțiile au fost ridicate parțial, permițând accesul la câteva site-uri străine, inclusiv Google. Doar că era o iluzie. O farsă. Luni, încă nu puteai deschide niciun link din căutări. Vedeai ușa, dar era încuiată.
Lumină la capătul tunelului sau o lesă digitală?
Revenirea „treptată” e privită cu speranță, dar mai ales cu scepticism. Ce înseamnă cuvântul ăsta, „treptat”? Oamenii se tem că nu e o întoarcere la normalitate, ci instalarea unui control și mai dur. Un sistem în care guvernul dă acces doar la ce vrea el, în timp ce rețelele sociale și aplicațiile de mesagerie, uneltele protestelor, rămân blocate.
Ironia sorții… Același regim care a apăsat butonul roșu acum „dăruiește” internetul înapoi. Bucată cu bucată. E o strategie simplă de a controla totul, de a deschide robinetul cu informații doar cât vor ei și de a-l putea închide la loc într-o secundă, la primul semn de necaz.
Criza economică, scânteia care a aprins furia
Tăierea internetului a fost doar un răspuns, nu o soluție. Problema reală e încă acolo. Totul a plecat de la buzunare goale. De la frustrare. Sancțiunile internaționale, corupția și un management dezastruos au îngenuncheat economia iraniană. Inflația a explodat, șomajul printre tineri e uriaș. Așa au început protestele, inițial economice, care s-au transformat rapid într-o revoltă politică deschisă împotriva liderilor de la Teheran.
Să redai oamenilor internetul poate că îi va mai calma pe unii. Dar nu le va pune mâncare pe masă. Furia nu a dispărut. Ea mocnește, iar presiunea pe regim este la fel de mare.
