În delta fluviului Mississippi, o regiune agricolă vitală pentru Statele Unite, fermierii sunt împinși la disperare de costurile tot mai mari la îngrășăminte și combustibil. Anthony Bland, un fermier local, plătește acum cu 60% mai mult pe motorină față de acum 45 de zile, o creștere care, combinată cu tarifele comerciale și efectele războiului, amenință să pună lacătul pe afaceri de familie vechi de generații.
O decizie de neconceput
Sledge Taylor are 73 de ani. De 53 de ani, în fiecare dimineață, face același lucru. Merge pe câmpurile sale de lângă Como, Mississippi, o tradiție moștenită din tată-n fiu, pe unele dintre cele mai fertile pământuri din Statele Unite, modelate de mii de ani de fluviul Mississippi. Acum, pe cele 4.000 de acri, lăstarii de porumb sunt într-un stadiu critic, între V3 și V5, momentul ideal pentru a adăuga îngrășăminte pe bază de azot pentru a maximiza recolta.
Numai ca anul acesta, lucrurile stau putin diferit. „Dar s-ar putea să nu o fac anul acesta”, spune el, „din cauza prețului azotului și a prețului scăzut al porumbului.”
Războiul din Iran și tarifele, o lovitură dublă
Problema are o sursă clară: războiul dintre SUA-Israel și Iran a dus la închiderea Strâmtorii Hormuz. Pe aici trecea aproximativ o treime din aprovizionarea mondială cu azot și circa 20% din combustibilul global. Taylor a ajuns să cumpere motorină în cantități mici, „de pe o zi pe alta”, cum spune el. Are o capacitate de stocare de peste 20.000 de galoane la fermă, dar acum are doar 1.000. „Uneori știm că avem combustibil doar pentru două săptămâni”, mărturisește fermierul.
Dar războiul nu putea veni într-un moment mai prost. Este primăvară, sezonul plantărilor, când fermierii din Deltă consumă cel mai mult combustibil și cheltuiesc cel mai mult pe îngrășăminte. Iar ei erau deja în dificultate din cauza tarifelor impuse de administrația Trump, care au distrus piețele de export de care depindeau. China a încetat în mare parte să mai cumpere soia americană, exporturile de orez către America Latină s-au prăbușit, iar prețurile la porumb și bumbac au atins minime istorice.
„Toată lumea lovește în ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari exporturi ale noastre”, explică Taylor. „Au încetat să ne mai cumpere toate recoltele. Am pierdut clienți pentru totdeauna. Nu se vor mai întoarce niciodată. Pentru că suntem considerați un furnizor nesigur.”
Răbdarea unui republican, pusă la încercare
Sledge Taylor se declară un republican convins. L-a votat pe Donald Trump în 2024. A aplicat și pentru programul de asistență de 12 miliarde de dolari (Farmer Bridge Assistance Program), menit să compenseze pierderile din tarife. A primit o plată în martie, dar spune că aceasta a acoperit doar aproximativ 20% din pierderile reale de anul trecut.
Iar răbdarea sa față de administrația Trump este „pe terminate”.
„Dacă cineva mi-ar lua 100 de dolari din buzunar și apoi s-ar întoarce și mi-ar da 20 de dolari înapoi, m-ar bate pe umăr și mi-ar spune că îmi este prieten, nu sunt sigur că aș fi de acord”, spune el tranșant.
Fermierul își amintește de criza agricolă din anii ’80, dar susține că situația de acum este mai gravă. „Avem oameni care abia se chinuiau să supraviețuiască, iar acum au fost loviți de două creșteri majore la îngrășăminte și combustibil exact la momentul nepotrivit. Va fi cuiul din sicriu pentru un număr de fermieri.”
„Furnicile sunt strivite”
La câțiva kilometri distanță, lângă orașul Sledge, Anthony Bland își face propriile calcule. Și nici lui nu-i ies. Bland cultivă orez și soia pe 2.000 de acri. Când se prezintă, își trasează descendența într-o singură propoziție plină de istorie: „De la câmpurile de bumbac la ceea ce facem acum”.
V-ați gândit vreodată cum se simte să vezi munca de-o viață amenințată de un conflict la mii de kilometri distanță?
Spre deosebire de fermierii din Midwest, care se bazează pe ploaie, cei din Deltă depind de pompe alimentate cu motorină pentru a-și iriga câmpurile. Iar seceta record din această primăvară a făcut ca pompele să funcționeze mai mult, arzând și mai mult combustibil scump. „Acum plătesc cu 60% mai mult pentru motorină decât aș fi plătit acum 45 de zile”, afirmă Bland. Și costurile la îngrășăminte au explodat. Anul trecut, cele 35 de tone de care avea nevoie l-au costat 16.000 de dolari. Anul acesta, în carnețelul său a notat suma de 26.000 de dolari pentru aceeași cantitate.
Un an de totul sau nimic
Ca și Taylor, Bland a primit bani din programul de asistență, estimând că i-au acoperit cam un sfert din pierderi. Spre deosebire de Taylor, el nu l-a votat pe Trump. „Pur și simplu am o problemă cu felul în care tratează pe oricine nu arată ca el”, spune Bland, referindu-se la administrația Trump. Însă ambii bărbați spun că nu susțin războiul cu Iranul și nu știu dacă vor mai putea continua agricultura.
Pentru Bland, este un an de „totul sau nimic”. S-ar putea să renunțe la pământurile pe care familia sa le-a lucrat de generații. Și Taylor recunoaște că există o limită. Privind peste rândurile de porumb verde, el conchide cu un vechi proverb african.
„«Când elefanții se luptă, furnicile sunt cele strivite». Furnicile sunt strivite.”
