Petrolul se apropie iar de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Dar pe 20 aprilie 2020, în plină pandemie de coronavirus, s-a întâmplat ceva de neconceput pe piețele internaționale. Prețurile petrolului WTI din SUA au plonjat cu peste 250%, închizând la o valoare negativă record: -37,63 dolari pe baril.
A fost prima dată când petrolul american a căzut în teritoriu negativ.
O cădere de neconceput
Cum vine asta, mai exact? Confruntați cu o scădere dramatică a cererii, în timp ce fabricile se închideau și întreaga planetă intra în carantină, producătorii de petrol au ajuns să plătească pe oricine doar ca să scape de marfă. Temerea lor cea mai mare era că nu vor mai avea unde să o depoziteze.
E drept că asta nu însemna că șoferii își puteau alimenta gratuit mașinile. Scăderea prețului WTI a fost, în parte, o mișcare tehnică, generată de însăși natura pieței globale a petrolului.
Mecanismul din spatele prețului negativ
Petrolul este tranzacționat în principal sub formă de contracte forward. acestea sunt acorduri pe care un investitor le încheie pentru a cumpăra sau vinde petrol la un anumit preț, la o dată din viitor. Aceste contracte „expiră” lunar, moment în care partea care deține contractul trebuie să accepte livrarea fizică a petrolului.
Prețul pe care îl auzim la știri este, de obicei, prețul contractului pentru luna următoare. De exemplu, o companie aeriană sau o rafinărie cumpără contracte futures pentru a-și „bloca” un preț și a se asigura că va primi marfa. Numai că unii investitori vor pur și simplu să „parieze” pe prețul petrolului. Ei nu vor ca petrolul să le fie livrat la poartă, ci doar să profite dacă prețul crește.
Așadar, la finalul lunii, acești speculatori vând de obicei contractul care urmează să expire și cumpără contractul pentru luna următoare, o manevră numită „roll over”.
Ziua Z la hub-ul din Oklahoma
În acea zi de 20 aprilie 2020, contractul WTI pentru luna mai expira. Cei care îl cumpăraseră aveau două opțiuni: fie se pregăteau să accepte livrarea fizică a petrolului, fie îl vindeau altcuiva. Însă aici a apărut problema uriașă. Petrolul de tip WTI este livrat într-un singur loc anume: un hub petrolier din Cushing, Oklahoma.
Și toate rezervoarele de stocare disponibile în Cushing erau deja pline.
Asta însemna că oricine deținea un contract din luna mai urma să primească petrol WTI, dar nu avea, la propriu, unde să-l pună. V-ați fi imaginat vreodată o asemenea situație? Deținătorii de contracte au intrat în panică și au fost dispuși să plătească sume considerabile doar pentru ca cineva să preia de la ei obligația de a primi marfa.
Interesant este că, în aceeași zi, contractele WTI pentru luna iunie au scăzut și ele, dar se tranzacționau încă în teritoriu pozitiv, la 20 de dolari pe baril. În SUA și în alte părți ale lumii, companiile petroliere au fost nevoite să-și reducă producția, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a schimba imaginea de ansamblu. Planeta avea mai mult petrol decât putea folosi sau chiar stoca.
