O echipă de români a lansat Sessions, o aplicație care concurează cu succes cu Zoom

În ultimul an, serviciile de videoconferințe au înregistrat, un număr record de utilizatori. Iar averea fondatorul aplicației “Zoom”, a ajuns la peste 16 miliarde de dolari.

Înainte de pandemie nu știa nimeni cine este și puțini dădeau credit afacerii sale.

Însă un serviciu de videoconferințe a fost lansat recent și în România. Se numește Sessions și, pentru moment, aplicația poate fi accesată doar de pe deskto

”L-am lansat în aprilie anul acesta. Avem 4000 de utilizatori activi în întreaga lume în momentul de față și ne bucurăm de un feedback extraordinar atât din partea utilizatorilor, cât și din partea publicului larg. Drept dovadă, în iulie anul acesta, listând produsul pe platforma Product Hunt, o platformă globală de lansare produse inovatoare. Am reușit, în competiție directă cu cei de la Zoom, să câștigăm premiile Product of the day și Product of the week.” – au declarat cei de la Sessions.

Fondatorii promit că în septembrie vor finaliza un update important al aplicației.

Aplicația se află într-o continuă fază de dezvoltare. Noi planificăm un release major în septembrie, la finalul lui septembrie, când vom lansa o serie de funcționalități cerute de către utilizatorii noștri. Noi ținem foarte mult de feedback-ul de la utilizatori. ”

Dar, să vedem care sunt principalele diferențe față de alte aplicații, cum ar fi  Zoom?

Sessions își propune să optimizeze foarte foarte mult întâlnirile online. Și cum face chestia asta, aducând în același loc toate funcționalitățile necesare unei întâlniri eficiente: Google Drive, Myro, video show, slideshow, Take Away. le poți accesa fără să mai schimbi contextul. Nu mai ai nevoie de alt tab, nu-ți mai bați capul cu permisiuni care nu sunt ok, cu link-uri stricate.” – au precizat fondatorii Sessions.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata