Panagiotis Souroukli, un tânăr de 22 de ani crescut în Cipru, a crezut toată viața că a fost adoptat legal. Numai că o simplă verificare a documentelor i-a dezvăluit un adevăr de coșmar: a fost victima unei rețele de trafic de persoane din Georgia, una care se estimează că a furat și vândut cel puțin 100.000 de nou-născuți de-a lungul a zeci de ani.
Documente false și un șoc uriaș
Căutarea adevărului l-a adus pe Panagiotis înapoi în Georgia, unde încearcă să-și găsească părinții biologici. Totul a pornit de la o bănuială că ar putea avea frați. Când a prezentat actele de adopție la ambasadă, a primit o lovitură neașteptată. „Când am început să-mi caut frații, am dat documentele mele de adopție ambasadei Georgiei din Cipru. Și femeia de acolo mi-a spus că erau false”, povestește tânărul.
Șocul a fost imens. Dintr-o dată, întreaga sa viață părea o minciună. „Am aflat că am fost furat sau adoptat ilegal. A fost un șoc”, mărturisește Panagiotis.
O caracatiță cu 100.000 de victime
Panagiotis nu este singur. El este ajutat de Maia, de la organizația Vedzeb (în traducere, „Caut”), care a scos la iveală amploarea acestui scandal național. Fondat acum cinci ani de jurnalista Tamuna Museridze (care, la rândul ei, își căuta părinții biologici), ONG-ul a devenit un punct de contact pentru mii de persoane aflate în aceeași situație.
Iar mecanismul rețelei, care pare să dateze încă din perioada sovietică, era unul cinic și extrem de bine pus la punct. Cum era posibil așa ceva, vă întrebați? „Cu siguranță au fost implicate persoane aflate în poziții înalte în Georgia. Pentru că, după 1993, au început să vândă bebeluși în străinătate. Este imposibil să vinzi un copil fără documente, fără viză, fără aeroport, fără notari, avocați, judecători și ministere”, explică Tamuna Museridze.
Metoda era de o cruzime greu de imaginat. „Directorul le spunea mamelor că bebelușul nu se simte bine și că a fost trimis la alt spital pentru tratament. Iar apoi li se spunea că a fost îngropat în cimitirul spitalului. Dar noi am descoperit că nu a existat niciodată un cimitir al maternității sau al spitalului”, adaugă reprezentanta Vedzeb. ONG-ul estimează că cel puțin 100.000 de copii au fost declarați morți și apoi vânduți.
Speranța stă în testele ADN
În prezent, Panagiotis colindă Georgia alături de Maia, colectând probe ADN în speranța că va găsi o potrivire. Eforturile lor, care durează de trei ani, încep să dea roade. „Schimbăm informații aproape în fiecare zi. Zilnic. După trei ani, suntem aici și reușim”, spune Maia.
Recent, un test ADN a confirmat o legătură de rudenie cu Liana Sitchinava, verișoara bunicilor săi. Întâlnirea a fost una copleșitoare pentru tânăr.
„Sunt primele rude apropiate pe care le întâlnesc”, a spus el vizibil marcat. Emoția sa a fost confirmată și de Maia: „E emoționat și foarte afectat. A spus: «Sunteți primele rude pe care le-am întâlnit».”
Dezamăgire, dar lupta continuă
Numai că pista s-a dovedit a fi, pentru moment, una înfundată. Liana Sitchinava nu își amintește de nicio rudă al cărei copil să fi fost declarat mort la naștere, scenariu care ar fi putut duce direct la mama lui Panagiotis.
O dezamăgire cruntă.
„A fost o dezamăgire, pentru că de fiecare dată ne apropiem tot mai mult, iar apoi descoperim altceva și revenim de unde am plecat”, recunoaște tânărul. Și totuși, nu renunță. Panagiotis continuă să spere că, probă cu probă, test cu test, va reuși într-o zi să-și găsească părinții biologici și să afle, până la urmă, adevărul complet despre propria viață.



