Guvernul suedez a pus pe masă un proiect controversat care ar putea duce la expulzarea a sute de mii de migranți din afara UE. Motivul? Aceștia nu ar duce o „viaţă cinstită”, un concept vag care a stârnit imediat un val de critici din partea organizațiilor pentru drepturile omului și a juriștilor, care acuză criterii discriminatorii.
Ce înseamnă o viață necinstită
Hai să vedem ce înseamnă, până la urmă, o „viață cinstită” în viziunea autorităților de la Stockholm. Dacă legea intră în vigoare pe 13 iulie, așa cum se dorește, Agenția Suedeză pentru Migrație va putea refuza sau retrage permise de ședere pentru o listă lungă de abateri. Pe listă se află amenințările la adresa ordinii publice, simpatiile extremiste sau legăturile cu organizații violente. Dar lucrurile nu se opresc aici.
Vor fi luate în calcul și infracțiuni minore sancționate doar cu amendă. Ba chiar și comportamente descrise drept „lipsă generală de bună conduită”, cum ar fi acumularea de datorii „fără intenţia sau efortul de a le rambursa”, organizarea cerșetoriei, fraudele la ajutoarele sociale sau munca la negru. Mai mult, chiar și simplele declarații ale unei persoane pot fi folosite ca dovezi, după cum a explicat Ludvig Aspling, purtătorul de cuvânt al partidului anti-imigrație Democrații Suediei (SD). Acesta a precizat că declarațiile pot servi pentru a descoperi legături cu „extremismul violent”.
Libertate de exprimare cu două viteze
Organizațiile neguvernamentale avertizează că o astfel de legislație creează cetățeni de rangul întâi și de rangul doi. „Consecinţele vor fi foarte grave” pentru migranții vizați, spune răspicat John Stauffer, jurist la Civil Rights Defenders.
El explică și de ce. „Acest lucru creează un sistem în care oamenii, în funcţie de statutul lor juridic – fie că sunt cetăţeni sau deţinători de permise de şedere – au condiţii diferite în societatea noastră, în special în ceea ce priveşte libertatea de exprimare”.
lucrurile stau cam așa. „Dacă eşti cetăţean, beneficiezi de o libertate de exprimare largă şi puternic protejată. Dacă nu eşti cetăţean, ai libertatea de exprimare, dar nu este la fel de puternică”, consideră Stauffer.
Guvernul se apără: E ca și cum ai fi invitat la cineva acasă
În fața criticilor, ministrul Migrației, Johan Forssell, are o replică directă și tranșantă. „Nu este un drept al omului să poţi rămâne în Suedia. Este important să ne amintim acest lucru”, a declarat el pentru AFP.
Logica sa este simplă și compară statutul de migrant cu cel al unui oaspete. „Dacă vii în Suedia şi nu eşti cetăţean, e ca şi cum ai fi invitat în casa cuiva. Trebuie să arăţi că vrei să faci parte din ţară. Că depui eforturi, că te comporţi corect, că munceşti”, a adăugat ministrul.
Teama de imprevizibil și impactul asupra activismului
Dincolo de principii, avocații se tem de arbitrariu. Asylrattscentrum, o organizație ce oferă asistență juridică solicitanților de azil, crede că legea va face evaluările imprevizibile. „Acest lucru poate crea un sentiment de nesiguranţă atunci când nu ştii cu adevărat cum vor fi evaluate acţiunile tale, în diferite situaţii”, a declarat avocatul Elias Nygren.
V-ați gândit vreodată că și activismul ecologist ar putea deveni un risc? Întrebarea a fost ridicată la Greenpeace. Frida Bengtsson, șefa organizației în Suedia, spune că teama se simte deja. „Organizăm sesiuni de formare privind nesupunerea civilă, adică non-violenţa şi principiile care ne ghidează acţiunile. Vedem că această întrebare apare din ce în ce mai des”.
Iar efectul este deja vizibil. „Mulţi renunţă pentru că ezită să acţioneze din cauza incertitudinii actuale. Aceşti oameni nu îndrăznesc cu adevărat să îşi asume acest risc”, adaugă ea.
Câteva sute de mii de oameni ar putea fi afectați de această măsură.
Ministrul Migrației, luat la țintă de un scriitor
Într-o notă ironică, scriitorul Gellert Tamas a sugerat într-un editorial din cotidianul DN că primii candidați la expulzare ar trebui căutați chiar în rândul liderilor politici. Și l-a nominalizat direct pe ministrul Migrației, Johan Forssell.
Motivul? Tamas susține că Forssell are „«legături evidente cu o organizaţie care promovează violenţa» (formulare în proiectul de lege – n.r.) din cauza fostei apartenenţe a fiului său la grupul nazist declarat Aktivklubb Sverige”. Scriitorul amintește că fiul ministrului, pe atunci în vârstă de 16 ani, a fost membru al acestei mișcări de supremație a albilor, considerată de serviciul de informații SAPO una dintre cele mai violente din țară. La acea vreme, Forssell a susținut că nu știa nimic și a invocat o greșeală a tinereții. Apărarea lui Forssell „cu greu ar fi impresionat într-o evaluare a bunei conduite”, conchide acid autorul.


