Un copil de 5 ani, ucis de tatăl său alături de alți 7 copii din familie. Profesoara e în șoc

Un loc gol în cerc

Angela Hall, educatoarea, își începe fiecare zi adunându-și preșcolarii într-un cerc. Râd, povestesc și observă cine lipsește. Luni dimineață, însă, rutina a fost sfâșietoare. „Braylon, el nu e aici”, a remarcat unul dintre copii, așa cum își amintește profesoara. În fiecare zi, Hall îi învață pe cei mici să se uite în jur și să vadă ce prieteni lipsesc. Le spune mereu: „Când se întorc mâine, le putem spune: ‘Hei, ne-a fost dor de voi, ne bucurăm că v-ați întors.’”

Dar de data asta lucrurile stau complet diferit. Hall nu era pregătită să le spună copiilor că băiatul pe care l-a descris drept „un puști grozav” nu se va mai întoarce niciodată.

A continuat activitatea.

Copleșită și cu inima frântă, a rezistat la grădiniță până la prânz, apoi a plecat acasă. „Nu le sunt de niciun folos copiilor mei acum, pentru că simt că trebuie să fiu într-un moment de tăcere și doar să mă rog”, a mărturisit ea.

Pregătiri pentru o absolvire care nu va mai fi

La grădinița Johnnie L. Cochran Head Start, pregătirile pentru ceremonia de absolvire de luna viitoare erau în toi. Hall, care este și organistă la biserica baptistă locală, a compus chiar un cântec special pentru eveniment. Copiii, care urmau să poarte robe și toci, învățau deja versurile, entuziasmați de ideea că la toamnă vor începe clasa pregătitoare. Iar profesoara muncea din greu să se asigure că toți sunt pregătiți.

Chiar joia trecută, a tras-o deoparte pe mama lui Braylon și i-a povestit cu mândrie că băiatul reușea deja să-și scrie numele și prenumele. Devenise atât de independent, încât își punea singur sirop pe clătite, fără să mai aibă nevoie de ajutor. Nici măcar nu mai trebuia să i se amintească să se spele pe mâini. „Braylon nu-mi face nicio problemă”, i-a spus ea mamei.

Un suflețel liniștit

Braylon o saluta în fiecare zi pe „doamna Hall” cu un gest timid din mână. Pe măsură ce anul a trecut, profesoara a reușit să-i smulgă tot mai multe zâmbete știrbe. Adora timpul petrecut pe terenul de joacă, unde alerga, se juca de-a prinselea și participa chiar și la „o mică trântă”, își amintește ea râzând.

„Era, în cea mai mare parte a timpului, un suflețel liniștit în clasă. Când prindea un pic de energie în plus sau ceva, era pur și simplu o bucurie să-l vezi zâmbind și râzând.”

Șocul de duminică

Numai că apoi a venit ziua de duminică. După slujbă, Angela Hall a mers la casa mamei sale. Atunci a dat peste un articol despre atacul armat. Numărul victimelor era atât de mare, încât i-a fost greu să proceseze informația. Apoi a aflat că Braylon se număra printre victime. Îl cunoștea și pe unul dintre frații lui (care fusese elev la aceeași grădiniță anul trecut). Cum poți procesa, pe bune, o asemenea veste?

„Pur și simplu am cedat și am început să plâng”, a spus ea.

Același lucru s-a întâmplat și luni dimineață, la grădiniță, când privirea i s-a intersectat cu cea a unui părinte. Niciunul nu a putut spune nimic; preșcolarii erau peste tot în jurul lor. „Am cedat imediat”, a povestit profesoara. La fel și părintele, și o asistentă a educatoarei.

„Copiii părinților devin copiii mei”

Acum, profesoara se agață de credință. Se roagă pentru cei morți, pentru familiile lor, dar și pentru colegii ei, ceilalți educatori. „Și mă rog pentru toți educatorii care au avut o legătură cu acești copii, pentru că este greu, fiindcă bebelușii părinților mei devin bebelușii mei. Și îi tratez ca și cum ar fi ai mei. Așa că mă rog cu adevărat ca El să ne susțină pe toți în această perioadă. Doar să ne dea acea putere.”