Visual Fan, proprietarul brandului Allview, vrea să acorde dividende
Visual Fan (ALW), deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București, transmite întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 27 aprilie anul curent, care va avea pe ordinea de zi două subiecte majore: aprobarea situațiilor financiare pe anul trecut și distribuirea unor dividende în valoare de 5 milioane de lei, din profitul anului 2021.
Astfel, propunerea companiei constă în repartizarea a circa 60% din profitul net de 8,43 milioane lei obținut în anul trecut, respectiv suma de 5 milioane lei, sub formă de dividende. Valoarea dividendului brut, cu data plății 22 iunie 2022, este de 0,75 lei/acțiune și acesta conferă investitorilor un randament net de aproximativ 5%, prin raportarea la prețul de 15 lei/acțiune.
De asemenea, acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului ALW, la data de 15 iunie 2022 (implicit data ex-dividend este 14 iunie). Plata dividendelor către acţionari se va efectua începând cu data de 22 iunie anul curent.
În plus, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 27 aprilie, compania propune aprobarea situațiilor financiare aferente anului 2021.
Pentru anul 2021, Visual Fan a raportat, pe activitatea recurentă, o creștere a profitului net cu peste 20% faţă de 2020 (de la 7 milioane de lei la aproximativ 8,5 milioane de lei) și o majorare a cifrei de afaceri cu aproape 17% în 2021 față de anul anterior (de la 103 milioane lei la peste 121 milioane lei).
Mai mult, Compania Visual Fan a fost listată la BVB începând cu anul 2021. Acţiunile ALW se tranzacționează pe piaţa AeRO începând cu data de 26 iulie 2021, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acestea fac parte din componenţa celui mai nou indice al BVB, BET-AeRO.
„Decizia de acordare a dividendelor se află la baza dorinţei noastre de a recompensa încrederea investitorilor în compania pe care am dezvoltat-o în cei 20 de ani de activitate, dar și să servească drept recunoștință acționarilor care ne-au susținut prin participarea la plasamentul nostru privat realizat în urmă cu aproape un an, celor care au cumpărat acțiunile ALW în toată această perioadă și celor care încă dețin acțiunile noastre”, a precizat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).
Corina Popescu
Corina Popescu este o jurnalistă experimentată în domeniul afacerilor, cu peste un deceniu de expertiză la News24.ro. Este recunoscută pentru analizele sale clare privind piața bursieră și deciziile Băncii Naționale, oferind publicului larg o perspectatură esențială asupra economiei românești. Toate articolele →
Citește și
350 de lei/MWh și dublu față de august 2025. Gazul pentru industrie urcă și împinge în sus prețul pâinii
Tribunalul Prahova a deschis insolvența Petrotel-Lukoil. Datoriile de circa 30 de milioane de euro rămân blocate
Mii de firme cu codul de TVA anulat de ANAF scapă de datorii, după legea promulgată de Nicușor Dan
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Florin Tănase își dublează salariul la 60.000 de euro pe lună și pleacă liber de la FCSB la Omonia
GetPony
Regenerarea forțată a filtrului DPF costă între 200 și 600 RON
Bravonet
Sebastian Stan, între 4 și 6 septembrie, ridică miza la Brașov cu un film special și intrare liberă la festival
Lyla
O valoare de 100 mg/dL la glicemie, 200 mg/dL la colesterol și 4,0 mUI/L la TSH pot schimba analiza
Revista Ioana
Gender reveal acasă: ce idei sunt sigure când ai copii mici în cameră
Financiarul
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Rolul Autorității de Supraveghere Financiară în consolidarea poziției economice a României