Două contracte la aceeași firmă. Cel mult 12 ore lucrate pe zi, în funcții diferite

Dacă ambele contracte sunt la aceeași firmă, Inspecția Muncii arată că salariatul trebuie să aibă funcții diferite și să lucreze cel mult 12 ore pe zi în baza celor două contracte. La angajatori diferiți, condiția de a nu suprapune programele rămâne valabilă; nici în acest caz două contracte nu înlătură dreptul la odihnă.

Câte ore poate lucra un salariat cu două contracte

O normă întreagă înseamnă, de regulă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. Codul muncii stabilește și o durată maximă de 48 de ore pe săptămână, în care intră orele suplimentare. În anumite săptămâni se poate trece de acest prag numai dacă media calculată pe perioada prevăzută de lege rămâne de cel mult 48 de ore; Inspecția Muncii indică drept perioadă obișnuită de calcul patru luni calendaristice.

Cu două programe de câte 8 ore zilnic, timp de cinci zile pe săptămână, se ajunge la 16 ore lucrate zilnic și la un total de 80 de ore într-o săptămână. Faptul că orele apar în contracte separate nu face să dispară regulile privind timpul de muncă și odihna. Pentru contractele încheiate cu angajatori diferiți, Codul muncii nu dă însă o metodă expresă de adunare a tuturor orelor pentru plafonul săptămânal de 48 de ore.

Pentru contractele cu același angajator, programul trebuie analizat împreună: Inspecția Muncii indică maximum 12 ore de muncă pe zi pentru două contracte. Sursele consultate nu oferă însă o formulare oficială care să spună fără echivoc că, în orice situație, toate orele acestor contracte se adună pentru limita de 48 de ore; regulile de protecție a timpului de muncă și a repausului trebuie totuși aplicate efectiv.

La angajatori diferiți, Codul muncii permite cumulul fără suprapunerea programelor. Hotărârea CJUE în cauza C-585/19 arată că întrebarea preliminară privea contractele cu același angajator, astfel că instanța nu a stabilit o regulă de agregare a orelor pentru limita de 48 de ore între angajatori diferiți. Programele trebuie verificate pentru suprapuneri, repaus și respectarea limitelor aplicabile fiecărui raport de muncă, fără a trata contractele ca două norme complet independente.

Câtă odihnă trebuie să rămână între zilele de lucru

Între două zile de muncă, salariatul are dreptul la cel puțin 12 ore consecutive de repaus. Pentru munca în schimburi, legea permite un repaus de minimum 8 ore între schimburi. Separat, repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.

În 17 martie 2021, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că odihna zilnică se verifică luând împreună toate contractele unui salariat cu același angajator. Altfel, orele socotite libere într-un contract ar putea fi ore lucrate în celălalt. Hotărârea, pronunțată într-un caz pornit din România, nu a stabilit cum se adună orele pentru limita de 48 de ore când angajatorii sunt diferiți.

Comunicatul CJUE despre cauza C-585/19 arată cum a interpretat Curtea articolele 2 alineatul (1) și 3 din Directiva 2003/88/CE: dacă există mai multe contracte încheiate cu același angajator, odihna zilnică minimă se aplică tuturor la un loc, nu separat pentru fiecare contract. Directiva prevede cel puțin 11 ore consecutive de repaus în fiecare interval de 24 de ore; CJUE nu a judecat litigiul național în locul instanței române.

Ce trebuie verificat înaintea celui de-al doilea contract

Programul celui de-al doilea loc de muncă trebuie comparat cu primul: orele de început și de sfârșit, zilele lucrate și eventualele schimburi arată dacă există suprapuneri și cât repaus rămâne. Pentru un contract cu timp parțial, documentul trebuie să arate durata muncii, cum sunt împărțite orele și în ce condiții se poate modifica programul. Orele suplimentare sunt interzise la acest tip de contract, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit Inspecției Muncii, înaintea celui de-al doilea contract trebuie cunoscute angajatorul, funcția, durata și repartizarea orelor, zilele de lucru, eventualele schimburi și condițiile de modificare a programului. Contractul cu timp parțial trebuie să prevadă și interdicția orelor suplimentare, cu excepțiile legale.

Codul muncii permite și excepții de la dreptul de a avea mai multe contracte atunci când o lege specială stabilește că o anumită funcție este incompatibilă cu alta. Această verificare depinde de funcția concretă, nu de simplul fapt că salariatul are deja un loc de muncă. Angajatorul trebuie să țină zilnic evidența orei la care începe și a celei la care se termină munca.

Articolul 35 alineatul (2) din Codul muncii trimite la legi speciale, fără să enumere toate incompatibilitățile, astfel că trebuie identificată funcția concretă și legea aplicabilă, nu presupusă o interdicție pentru orice salariat. Un exemplu indicat de Inspecția Muncii, în întrebările frecvente REGES, este cerința ca funcțiile din două contracte cu același angajator să fie diferite.