Liderii statelor membre NATO anunță marți o serie de contracte majore în domeniul apărării. Vorbim despre zeci de miliarde de dolari aruncați în joc chiar înainte ca președintele american Donald Trump să ajungă la summitul de la Ankara.
Miza financiară și mutarea strategică europeană
Anunțurile oficiale se fac în cadrul Forumului Industriei de Apărare al NATO. Detaliile exacte ale contractelor sunt ținute la secret deocamdată.
Strategia e clară. Așa cum arată informațiile publicate marți de Adevarul, oficialii europeni vor să maximizeze impactul politic și mediatic chiar înaintea deschiderii oficiale a summitului.
Dilan Yeșilgöz-Zegerius, ministrul Apărării din Țările de Jos, a venit deja cu primele cifre concrete. Guvernul de la Haga pune pe masă investiții de peste 3 miliarde de euro. Banii merg către un parteneriat cu Belgia pentru dezvoltarea capacităților de apărare antiaeriană și un proiect comun cu Regatul Unit privind construcția de nave militare.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Alianța scoate din uz vechea flotă de aeronave de avertizare timpurie AWACS, aflată în serviciu de mai multe decenii. Locul lor va fi luat de sistemul suedez GlobalEye, produs de compania Saab.
Presiunea lui Trump și nota de plată pentru securitate
Liderul de la Casa Albă aterizează în Turcia pentru o întâlnire bilaterală cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, urmată de reuniunea cu toți liderii Alianței. Toată lumea se așteaptă ca Donald Trump să reia criticile dure la adresa nivelului cheltuielilor europene pentru apărare.
Până la urmă, v-ați gândit vreodată cât ne costă de fapt securitatea?
Această presiune constantă de la Washington se simte direct și la București, unde guvernele succesive au fost nevoite să mențină și să justifice alocarea a cel puțin 2,5% din PIB pentru Apărare. Banii se duc pe sisteme Patriot sau blindate Piranha, sume uriașe pe care românii nu le văd investite în autostrăzi sau spitale, dar care garantează umbrela de securitate a țării.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă să calmeze apele înaintea discuțiilor de la Ankara. „Construim acum o Alianță mai rezilientă, în care Statele Unite pot considera că responsabilitățile sunt împărțite în mod echitabil”, a afirmat Mark Rutte înaintea summitului.
Cifrele prezentate luna trecută de Rutte arată că statele europene membre ale Alianței și Canada au alocat în 2025 cu aproximativ 90 de miliarde de dolari mai mult pentru apărare decât în anul precedent. Cheltuielile totale au depășit astfel 570 de miliarde de dolari. O creștere anuală de aproximativ 20%.
Banii vorbesc de la sine.
Tensiuni interne și negocieri dure la Pentagon
Numai că atmosfera din spatele ușilor închise rămâne extrem de tensionată. Rezultatul summitului este dificil de anticipat pe fondul disputelor legate de Groenlanda și Iran, dar și al relațiilor complicate dintre Donald Trump și anumiți lideri europeni. Un exemplu recent este schimbul dur de replici pe care președintele american l-a avut cu premierul Italiei, Giorgia Meloni.
Trump și-a intensificat criticile, acuzând aliații că nu au oferit un sprijin suficient Statelor Unite în contextul conflictului cu Iranul. Liderul american a mers până acolo încât a sugerat posibilitatea retragerii SUA din NATO sau a unei abordări diferite față de obligațiile privind apărarea colectivă.
Europenii ripostează imediat. Ei susțin că și-au respectat în mare parte angajamentele privind accesul forțelor americane la spațiul aerian și la bazele militare de pe teritoriul lor (o obligație esențială în arhitectura NATO), deși afirmă clar că nu au fost consultați în privința operațiunilor împotriva Iranului.
Statele Unite au mutat deja primele piese pe tablă. Au anunțat retragerea unei părți a efectivelor militare din Europa și reducerea contribuției la unele dintre planurile de apărare ale NATO.
În prezent, la Pentagon se derulează o evaluare strictă, cu durata de șase luni, privind viitoarea prezență militară americană pe continent. Matthew Whitaker, ambasadorul SUA la NATO, a trasat linia roșie: statele aliate care investesc mai mult în apărare vor beneficia de o cooperare mai strânsă cu Washingtonul, în timp ce țările care limitează accesul forțelor americane la infrastructura militară ar putea avea parte de negocieri dificile.
