Un pacient român diagnosticat cu o boală gravă trebuie să supraviețuiască, în medie, 1.110 zile până când statul îi decontează un tratament nou aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului. Sunt peste trei ani de așteptare, un record negativ absolut care ne plasează pe ultimul loc pe continent.
Cifrele care arata prapastia europeana
Datele publicate joi, pe baza informațiilor furnizate de Hotnews într-o analiză recentă, arată o realitate cruntă pentru sistemul sanitar intern. Un român așteaptă de șapte ori mai mult decât un german pentru a primi acces la un tratament inovator compensat, în condițiile în care Germania are un timp de așteptare de doar 158 de zile.
Și totuși, cum am ajuns aici? Timpul de așteptare la noi a crescut cu aproape 300 de zile față de ediția anterioară a raportului „Patients W.A.I.T. Indicator”, când era de 828 de zile. Prin comparație, la nivel european media a crescut cu doar 19 zile, de la 578 la 597 de zile.
România a rămas singura țară din Uniunea Europeană unde bariera birocratică depășește pragul de o mie de zile.
Costul real al intarzierilor pentru bolnavi
Ce înseamnă asta concret pentru pacientul român?
„O persoană care nu primește tratamentul la timp riscă să ajungă la dizabilitate și va costa statul de câteva ori mai mult decât dacă primește la timp tratamentul. Costurile acestea nu le calculează nimeni”, a declarat Luminița Vâlcea, directorul executiv al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu afecțiuni cronice.
Dar banii nu sunt singura problemă atunci când vorbim de vieți omenești. Președintele aceleiași organizații, Radu Gănescu, a explicat că lipsa tratamentelor lovește direct în structura societății.
„Banii alocați pentru sănătate sunt, de fapt, o investiție. Pacienții ar trebui să aibă acces la medicamente atunci când au nevoie. Pentru că, dacă amâni sute de zile tratamentul, s-ar putea să fie târziu și să intervină dizabilitatea sau decesul. O persoană care primește la timp tratamentul are șansa să fie un factor important în societate și să nu devină o persoană care trebuie sprijinită de societate”, a arătat Gănescu.
El a subliniat că diferențele de buget (raportul analizează perioada 2021-2024) își spun cuvântul. „Tot ceea ce se investește în sănătate se vede în societatea pe care o avem: în numărul de persoane cu dizabilități, în numărul de persoane asistate social. E foarte greu, cu un buget de 6% din PIB, să te compari cu alte țări, care au un buget dublu”, a mai spus președintele organizației.
Până la urmă, nota de plată ajunge tot pe patul de spital. Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, a adus în discuție un exemplu direct din saloane.
„Știu o pacientă cu lupus care stă 20 de zile pe lună în spital, atunci când are un puseu de boală. Ce se întâmplă cu pacienții pe care nu îi tratăm cu terapii noi? Cât costă spitalizarea unui astfel de pacient? Dacă am vedea toate aceste lucruri, am vedea că intervențiile acestea (compensarea la timp a medicamentelor noi, n.red.) sunt chiar ieftine. Noi nu calculăm costurile societale”, a punctat Lăpădatu.
Situatia dramatica la oncologie si boli rare
Dincolo de cifrele generale, pacienții cu afecțiuni severe sunt cei mai loviți de inerția sistemului.
„România compensează doar 20% dintre medicamentele oncologice noi aprobate la nivel european între 2021-2024, față de o medie UE de 51%. Pentru bolile rare, România compensează 13 din 66 de medicamente aprobate centralizat între 2021-2024 (20%), față de media UE de 43%. Vorbim despre un decalaj documentat de ani de zile, care continuă să se adâncească, cu efecte directe asupra pacienților”, a afirmat Ioana Bianchi, director relații externe al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.
Iar efectele se văd direct în calitatea vieții celor diagnosticați recent.
Radu Rășinar, președintele Asociației, a explicat că țara noastră „nu se confruntă doar cu cel mai lung timp de așteptare din Uniunea Europeană pentru accesul la tratamente noi, ci și cu costul real al acestei întârzieri. Pentru pacienți, acest decalaj se reflectă în agravarea bolii, scăderea calității vieții și pierderea unor șanse importante de a beneficia la timp de tratamente moderne”.
„presiunea se mută către spitalizări și alte intervenții mai costisitoare, într-un context deja marcat de subfinanțare. Este nevoie de un dialog strategic cu autoritățile și de soluții concrete care să schimbe structural accesul la inovație în România”, a adăugat Rășinar.
Cifrele vorbesc de la sine.
Clasamentul țărilor cu cea mai mare întârziere este condus detașat de România (1.110 zile), urmată la mare distanță de Portugalia (839 de zile), Lituania (821 de zile), Slovacia (751 de zile) și Croația (734 de zile). La polul opus, statele unde bolnavii primesc cel mai rapid terapiile inovatoare sunt Germania (158 de zile), Elveția (258 de zile) și Macedonia de Nord (290 de zile).
