Un cercetător român plecat din Cugir, Răzvan Borza, este coautorul unui studiu revoluționar publicat în prestigioasa revistă Science. Doctorand la Institutul Olandez de Cancer din Amsterdam, el a reușit să obțină primele imagini 3D ale unui mecanism molecular complet nou, o descoperire care ar putea schimba fundamental tratamentul pentru boli grave precum cancerul, diabetul sau Alzheimer.
Momentul istoric: „Eram singurul om de pe Pământ care vedea asta”
Pentru Răzvan Borza, momentul în care a văzut pentru prima dată structura complexului proteic a fost unul unic, o revelație pe care a împărtășit-o imediat cu colegii săi. Emoția a fost copleșitoare. „Când am văzut pentru prima dată Zincore pe ecranul meu, am știut că sunt prima persoană din lume care îl vede. Acea realizare e imensă. Pentru un scurt moment, eram singura persoană de pe Pământ care știa cum arată Zincore, până când am alergat să arăt tuturor. În câteva minute, biroul meu era plin de oameni care veniseră să vadă Zincore pentru prima dată”, povestește cercetătorul.
Totul a venit după un an de eșecuri și frustrări în laborator. „Au fost multe momente dificile, dar dacă trebuie să aleg unul, a fost obținerea uneia dintre componentele complexului. Pentru context, reconstrucția noastră 3D a lui Zincore îl arată împreună cu un factor de transcripție, exact pentru a înțelege cum funcționează și cum îl controlează. Ei bine, timp de un an nu am reușit să obțin acel factor. Aveam totul pregătit și optimizat, fiecare pas, dar nu și asta.”
Dar într-o zi, totul s-a schimbat. „Și din acea zi am accelerat în câteva săptămâni ceea ce nu reușisem în luni. A fost o perioadă foarte stresantă.”
Ce este Zincore, „turnul de control” al genelor
V-ați întrebat vreodată cum știe corpul ce instrucțiuni să urmeze? Răzvan Borza oferă o explicație simplă pentru o descoperire extrem de complexă, botezată Zincore. „Imaginați-vă un aeroport. Avioanele sunt genele noastre, fiecare reprezintă o instrucțiune pentru organism, de la culoarea ochilor până la funcționarea organelor. Fiecare avion are un pilot care îl controlează, aceștia sunt factorii de transcripție, proteine care decid dacă o genă este activă sau nu. Dar deasupra tuturor piloților se află turnul de control, iar acesta este Zincore.”
Zincore coordonează aproximativ jumătate din toți factorii de transcripție cunoscuți. Cum vine asta? El decide ce gene sunt activate și când, având o influență enormă asupra funcționării celulelor. O dereglare a acestui sistem ar putea sta la baza unor afecțiuni extrem de variate. „Deși acest lucru mai trebuie validat prin studii viitoare, există indicii clare că ar putea fi adevărat. Dacă se confirmă, impactul este enorm.”
Descoperirea deschide o cale complet nouă pentru medicină. „Printr-un singur controlor am putea ținti cu medicamente mai multe întrerupătoare simultan, ceea ce este foarte relevant pentru boli precum cancerul, unde mai multe lucruri sunt dereglate în același timp.” E drept că aplicațiile concrete nu vor apărea mâine. „Aplicațiile vor veni cu siguranță, dar în ani, fiecare pas trebuie validat înainte de a ajunge la oameni, și asta necesită foarte mult timp”, precizează Borza.
Cum a fotografiat invizibilul la -180 de grade
Iar contribuția esențială a românului a fost să arate exact cum arată acest „turn de control”. Fără a-i cunoaște structura, orice intervenție ar fi imposibilă. „Este ca o mașină: putem ști ce este o mașină, dar dacă nu știm cum funcționează pe dinăuntru, nu o putem repara sau modifica.”
Pentru a obține imaginea 3D, el a folosit o tehnică de vârf numită cryo-EM (microscopie crioelectronică). „Cryo-EM este ceva asemănător cu radiografia la doctor, medicul poate vedea tot ce este înăuntrul tău în detaliu. Noi facem ceva similar cu proteinele. «Cryo» vine de la faptul că le înghețăm la -180 de grade. De ce? E ca atunci când faci o fotografie, dacă te miști, imaginea iese neclară. Proteinele sunt atât de mici, încât orice mișcare mică le face imaginea neclară, așa că le înghețăm complet pentru a le putea fotografia fără nicio mișcare.”
De la Cugir la Amsterdam, cu sprijinul mamei
În spatele succesului stă o poveste de ambiție și sacrificiu. Răzvan a plecat din Cugir la doar 8 ani, ajungând în Spania. El își descrie parcursul simplu: „Un copil obișnuit, dintr-un loc obișnuit, care nu și-a pus niciodată limite și a lăsat curiozitatea și ambiția să îl ducă mai departe decât și-ar fi imaginat vreodată.”
Adaptarea nu a fost ușoară. „Cred că, fiind mic, nu am simțit impactul prea tare și m-am adaptat destul de repede. Am învățat limba, mi-am făcut prieteni și m-am integrat în cultură.”
A urmat licența în Biologie la Universitatea din Salamanca, un stagiu în Dublin și masterul la Madrid. Dar nimic nu ar fi fost posibil fără mama sa. „Mama mea a susținut mereu orice decizie am luat. M-a încurajat întotdeauna să urmez ceea ce îmi place, indiferent de ce părea mai sigur sau mai practic. Așa că am ales Biologia, care inițial nu are o carieră evidentă precum Medicina sau Farmacia. Dar ea mi-a susținut decizia, și financiar. Deși primeam burse de la guvernul spaniol în fiecare an, acestea veneau la sfârșitul anului. Mama trebuia să plătească în avans tot ce era necesar, cu speranța că va primi banii înapoi. Fără acel sacrificiu și sprijin, nu aș fi ajuns aici.”
Fără sprijinul ei, povestea ar fi fost alta.
După master, nu s-a limitat la Spania. „De ce aș fi făcut-o, când aveam toată Europa la dispoziție?”, explică el, alegând să-și continue doctoratul la prestigiosul Institut Olandez de Cancer din Amsterdam.
Viitorul sună american, dar cu gândul la România
Acum, în ultimul an de doctorat, Răzvan Borza are planuri clare. „În acest moment, mă uit spre Statele Unite pentru următoarea plasare.” Stilul de viață haotic al cercetătorului i se potrivește perfect. „Știința nu te așteaptă, nu e ca orice alt job unde poți lăsa ceva la 5 și pleci. Duminica mea poate fi perfect o zi de la 9 dimineața la 7 seara în laborator”.
Chiar dacă viața l-a purtat departe, legătura cu țara natală rămâne puternică. „România este originea și baza mea. Acum caut să echilibrez acest succes profesional reconectându-mă cu rădăcinile mele și cu ceea ce am lăsat în urmă. Colaborarea cu cercetători din țară este 100% o opțiune”, spune el.
Pentru tinerii din România, mesajul său este o lecție de determinare. „Cele mai mari limite sunt în mintea noastră. Fraza mea de viață va fi mereu: «Întrebarea nu este niciodată dacă, ci cum». Adică nu ar trebui să ne întrebăm dacă ceva este posibil, ci să ne gândim cum putem face să fie posibil. Dacă un tânăr are un obiectiv, să meargă după el! Să nu se limiteze, lumea e în mâinile lui.”
