După ani întregi petrecuți într-un mediu de lucru toxic, o tânără de 31 de ani a ajuns la colaps. Adela, cu o carieră solidă în marketing, s-a trezit într-o dimineață că nu mai poate funcționa. Povestea ei vine în contextul în care Senatul României a respins recent un proiect de lege care viza tocmai recunoașterea și prevenirea acestui fenomen.
„Aveam creierul blocat. Nu mai știam cum se scrie”
La început a fost doar oboseală. Au urmat nopți agitate și senzația că mailurile nu mai au niciun sens. Apoi, pur și simplu, blocajul. V-ați gândit vreodată cum e să nu mai puteți scrie o propoziție?
În afirmaţiile sale, „Îmi aduc aminte momentul exact: m-am trezit într-o dimineață, dar de fapt nici nu dormisem. M-am așezat la laptop să răspund la un mail, însă aveam creierul blocat. Nu mai știam cum se scrie. Până ajungeam la final de propoziție, uitam ce scrisesem la început”, povestește Adela.
La 31 de ani, viața ei părea „de succes” în parametrii corporatiști. Numai că, dincolo de prezentările în PowerPoint, sănătatea ei mintală se prăbușea sub presiunea unui manager care își umilea și manipula constant angajații.
Adela a început să somatizeze. Avea stări de greață și manifestări fizice pe care abia mai târziu le-a identificat drept semne de anxietate. Apoi au apărut atacurile de panică, iar ieșitul din casă a devenit posibil doar însoțită. „Era o teamă foarte puternică de o autoritate agresivă, de care în momentul ăla nu știam unde să fug, cum să fug”.
Ce este, de fapt, burnout-ul?
Organizația Mondială a Sănătății definește burnout-ul drept un sindrom rezultat din stresul cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat cu succes. Hai să vedem clar: nu este considerat o afecțiune medicală, ci un fenomen ocupațional. Și totuși, acest fenomen provoacă o mulțime de probleme medicale reale, de la depresie și boli cardiovasculare la tulburări gastrointestinale sau chiar risc de suicid.
Dincolo de dramele personale, costurile sunt uriașe. Estimările arată că, în țările dezvoltate, stresul la locul de muncă și burnout-ul generează pierderi anuale de peste 300 de miliarde de dolari.
Doar o treime din români sunt fericiți la muncă
Lucrurile nu stau deloc bine nici în România. Un studiu publicat anul acesta de Reveal Marketing Research arată că doar o treime dintre români se declară fericiți la locul de muncă. Restul se simt neîmpliniți din cauza salariului, a stresului sau a naturii activității.
Cifrele vorbesc de la sine.
Mai mult, 66% dintre români spun că au remarcat colegi afectați de sindromul burnout la serviciu.
Legea, blocată în Parlament
Însă, pe data de 24 martie 2026, Senatul a respins o lege inițiată de ministrul economiei, Irineu Darău (USR), privind prevenirea epuizării profesionale. Proiectul propunea recunoașterea burnout-ului în legislație și oferea măsuri concrete, precum zile libere și protecție sporită pentru angajați.
Votul a fost, însă, descurajant. Doar USR și senatoarea Victoria Stoiciu (PSD) au votat pentru. Împotrivă au fost cei de la AUR, PACE și neafiliați, în timp ce PNL, PSD, UDMR și alți câțiva senatori s-au abținut.
Astfel, „Sunt convins că este nevoie, fără întârziere, de definire și de prevenție. Orice angajat ajuns în burnout nu înseamnă doar o dramă personală, ci un om incapacitat pe termen lung atât pentru companie, cât și pentru economie și societate”, a susținut ministrul Darău. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care va da votul final (și care este camera decizională).
„Cauzele sunt întotdeauna organizaționale”
Pentru Adela, colapsul a însemnat intrarea într-un episod depresiv major la finalul lui 2020. „După două săptămâni, slăbisem 10 kg. Trăiam cu o banană și o cană de apă pe zi. Nu mai era despre carieră. Era despre supraviețuire. Era un efort de voință să mă dau jos din pat”. Când a realizat că munca era sursa suferinței, a apărut și vina. Că nu a avut un stil de viață mai bun, că nu a luat pauze, că nu a avut grijă de ea.
Dar psihologul Dragoș Iliescu contrazice această autoinvinuire. „Tendința e să credem că un om a făcut burnout sau depresie pentru că era o persoană slabă, dar studiile arată că întotdeauna cauzele sunt organizaționale”. Până la urmă, nu e vina angajatului.
Soluția pentru Adela a venit de la un centru de stat, Sanatoriul de Nevroze din Predeal. Săptămânile petrecute acolo, cu terapie și timp în natură, i-au oferit claritatea de care avea nevoie pentru a înțelege că nu mai poate continua în același ritm. Așa că a decis să plece din corporație.
