Sunt seri în care îți ajuți copilul să se pregătească pentru școală și realizezi că lipsește ceva. Azi un caiet, mâine penarul, poimâine hainele pentru sport. Situația devine frustrantă și se repetă, iar părinții ajung să se întrebe: „De ce nu e atent? De ce nu învață odată că trebuie să-și aducă acasă toate lucrurile?”.
O problemă de nepăsare?
La prima vedere, uitarea este, în ochii adultului, dovada unei lipse de responsabilitate. Poate chiar o neatenție cronică sau, mai grav, o formă de nepăsare. Numai că, în realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Ceea ce pare o problemă de voință este, de cele mai multe ori, o combinație între stadiul de dezvoltare neurologică, contextul emoțional și, mai ales, lipsa unor mecanisme de organizare pe care copilul pur și simplu nu le-a învățat încă.
Eticheta care doare
Modul în care un părinte reacționează în fața acestor situații are un impact direct asupra felului în care copilul începe să se perceapă pe sine. Psihologul francez Fanny Guedj atrage atenția asupra unei replici pe care mulți o folosesc din reflex, fără să conștientizeze impactul ei. V-ați gândit vreodată ce se întâmplă în mintea unui copil când aude asta?
Iar replica aparent inofensivă, dar cu efecte pe termen lung, este: „Ești un uituc”.
Sau varianta la fel de des întâlnită, „cu capul în nori”. adultului, aceasta este o simplă constatare sau o formă de corecție, însă, copilului, ea funcționează ca o etichetă și atât. E drept că răbdarea părinților este pusă la încercare, dar soluția nu este judecata.
Ce ajută, de fapt
Remediul, spune specialista, este să orientăm copilul spre găsirea unor soluții care să încurajeze autonomia, fără a-l judeca. Asta înseamnă să-l ajutăm să-și creeze propriile rutine de verificare a ghiozdanului (poate cu o listă simplă, cu bife) și să-l încurajăm să fie responsabil, nu să-i aplicăm o etichetă care îl va face să se simtă neputincios și, în final, să se conformeze ei.
