Fermierii din întreaga lume resimt presiunea unui nou conflict. Războiul din Iran a dus la creșterea prețurilor la gaze și la diminuarea stocurilor de îngrășăminte, după ce Teheranul a blocat aproape complet Strâmtoarea Ormuz ca represalii la bombardamentele americane și israeliene. Această criză amenință direct recoltele viitoare și ar putea duce la scumpiri în lanț ale alimentelor la nivel global.
Penuria de îngrășăminte pune în pericol existența fermierilor din țările în curs de dezvoltare, deja afectați de temperaturi în creștere și de fenomene meteo extreme. „În cel mai rău caz, acest lucru înseamnă recolte mai slabe și eșecuri ale culturilor în sezonul următor. În cel mai bun caz, costurile mai mari ale inputurilor vor fi incluse în prețurile alimentelor anul viitor”, avertizează Carl Skau, director executiv adjunct al Programului Alimentar Mondial.
Războiul blochează nutrienți cheie
Iranul limitează drastic transporturile prin Strâmtoarea Ormuz, un coridor maritim îngust prin care tranzitează în mod normal aproximativ o cincime din transporturile de petrol ale lumii și aproape o treime din comerțul global cu îngrășăminte. Azotul și fosfatul, doi nutrienți majori pentru agricultură, sunt direct amenințate de această blocadă. Livrările de azot, inclusiv uree (cel mai tranzacționat îngrășământ), sunt cele mai afectate din cauza întârzierilor și a prețului exploziv al gazului natural lichefiat, un ingredient esențial în producția sa.
Conflictul a restricționat deja aproximativ 30% din comerțul global cu uree, estimează Chris Lawson de la CRU Group, o firmă de consultanță din Londra. V-ați gândit vreodată ce înseamnă asta, pe bune? Unele țări se confruntă deja cu lipsuri critice. De exemplu, Etiopia importă peste 90% din îngrășămintele pe bază de azot din Golf prin Djibouti, o rută de aprovizionare care era deja tensionată chiar înainte de începerea războiului (în februarie). Raj Patel, economist la Universitatea din Texas, o spune direct: „Sezonul de plantare este acum. Îngrășământul nu este acolo.”
Nici la capitolul fosfați lucrurile nu stau mai bine. Arabia Saudită produce circa o cincime din îngrășămintele cu fosfat la nivel mondial, iar regiunea exportă peste 40% din sulful global, un ingredient cheie obținut din rafinarea petrolului și a gazelor.
Criza lovește într-un moment critic
Îngrășămintele se aplică, în general, chiar înainte sau în timpul plantării. Orice întârziere face ca plantele să piardă etapele critice de creștere timpurie, ceea ce duce la scăderea randamentului, chiar dacă aprovizionarea s-ar îmbunătăți ulterior. Impactul se simte deja în Statele Unite și Europa, unde sezonul principal de plantare este în plină desfășurare.
„Culturile noastre de pe câmp au nevoie de azot acum – cu cât mai repede, cu atât mai bine – pentru a avea un start bun, ajutându-le să se stabilizeze și să acumuleze rezerve pentru recoltarea de la sfârșitul acestei veri”, explică Dirk Peters, un inginer agronom care administrează o fermă lângă Berlin.
E drept că prețurile la îngrășăminte sunt sub vârfurile atinse după invazia Rusiei în Ucraina. Numai că atunci prețurile la cereale erau mai mari, ajutând fermierii să absoarbă costurile, spune Joseph Glauber de la Institutul Internațional de Cercetare a Politicilor Alimentare. Acum, prețurile cerealelor sunt mai mici, marjele de profit sunt mai strânse, iar fermierii ar putea fi nevoiți fie să treacă la culturi mai puțin dependente de îngrășăminte, fie să aplice mai puțin fertilizator, reducând astfel producția.
Țările în curs de dezvoltare, cele mai vulnerabile
Perturbările sunt resimțite acut în Africa, unde mulți fermieri depind de importurile din Orientul Mijlociu și Rusia. Ploile abundente timpurii din Africa de Est le-au lăsat fermierilor doar o săptămână de vreme uscată pentru a pregăti terenurile și a aplica îngrășăminte, spune Stephen Muchiri, fermier kenyan și CEO al Federației Fermierilor din Africa de Est, care reprezintă 25 de milioane de mici proprietari. Chiar și întârzierile scurte pot reduce recoltele de porumb cu aproximativ 4% într-un sezon, conform unor cercetări din Zambia.
Baldev Singh, un fermier de orez în vârstă de 55 de ani din Punjab, India, surprinde perfect starea de spirit a micilor agricultori.
„Acum, așteptăm și sperăm.”
India subvenționează deja îngrășămintele pentru a ușura povara financiară a fermierilor, dar aceste subvenții lasă mai puțini bani pentru investiții pe termen lung. Bugetul alocat anul acesta doar pentru subvențiile la uree este de 12,7 miliarde de dolari. În plus, eforturile de a produce uree pe plan intern au crescut dependența Indiei de gazele importate, iar utilizarea excesivă a ureei a dăunat solului local, avertizează Purva Jain de la IEEFA.
„Sistemul alimentar este fragil și depinde de lanțuri de aprovizionare stabile cu îngrășăminte pentru a asigura că fermierii pot produce hrana pe care se bazează lumea”, subliniază Hanna Opsahl-Ben Ammar de la Yara International, una dintre cele mai mari companii de îngrășăminte din lume. O dependență mai redusă de importuri ar putea proteja fermierii și consumatorii de șocurile climatice și de fluctuațiile prețurilor la energie, consideră Oliver Oliveros, coordonator executiv al Coaliției pentru Agroecologie. „Acesta ar putea fi un punct de cotitură”, a conchis el.
